Contele de Monte Cristo(VOL. I)

XVII - CAMERA ABATELUI

După ce trecu, încovoindu-se, dar cu destulă uşurinţă, prin coridorul

subteran, Dantès ajunse la extremitatea opusă, care dădea în camera

abatelui. Aici trecătoarea se îngusta, oferind abia spaţiul suficient pentru

ca un om să se poată strecura, târându-se. Camera abatelui avea lespezi

pe jos. Ridicând una dintre lespezile din ungherul cel mai întunecos, el

începuse laborioasa operaţie, al cărei sfârşit a fost văzut de Dantès.

Tânărul examină camera cu multă luare aminte de îndată ce intră.

La prima vedere, ca nu prezenta nimic deosebit.

- Bun, spuse abatele, nu e decât 12 şi un sfert; avem încă în faţa

noastră câteva ore.

Dantès privi în juru-i, ca să vadă în ce orologiu putuse citi abatele în

mod aşa de precis ora.

- Priveşte raza zilei care vine prin fereastra mea, spuse abatele şi

priveşte pe zid liniile pe care le-am tras. Graţie acestor linii, care sunt

combinate cu dubla mişcare a pământului şi a elipsei descrise în jurul

soarelui ştiu cât e ora cu mai multă exactitate decât dacă aş avea un

ceas, căci un ceas se deranjează, pe când soarele şi pământul nu se

deranjează niciodată.

Dantès nu înţelese nimic din explicaţie. Îşi închipuise totdeauna, vă-

zând soarele răsărind de după munţi şi apunând în Mediterana, că

acesta mergea, iar nu pământul. Dubla mişcare a globului pe care stătea

şi de care totuşi nu-şi dădea seama, i se părea aproape imposibilă.

Vedea, în fiecare cuvânt al interlocutorului său, mistere ştiinţifice la fel

de admirabile a fi scormonite ca şi minele acelea de aur şi de diamante

pe care le vizitase, într-o călătorie făcută de el, pe când era încă aproape

copil, la Guzarate şi la Golconda.

- Haide, îi spuse el abatelui, sunt grăbit să-ţi examinez comorile;

abatele se îndreptă spre cămin, desprinse cu dalta pe care o ţinea

totdeauna în mână piatra ce forma altădată vatra şi care ascundea o

cavitate profundă. În cavitatea aceasta erau închise toate obiectele

despre care îi vorbise el lui Dantès.

- Ce vrei să vezi mai întâi? îl întrebă.

- Arată-mi marea dumitale lucrare asupra regalităţii în Italia.

Faria scoase din dulapul preţios trei sau patru suluri de cârpe răsuci-

te ca nişte foi de papirus; fâşii de pânză de patru degete lăţime şi de

opt-sprezece lungime. Fâşiile numerotate erau acoperite cu un scris pe

care Dantès îl putu citi, căci erau scrise în limba maternă a abatelui,