III

184 5 0
                                    

La început, micul convoi merse în tăcere; cavalerul şi tânăra fată se mai


gândeau încă la primejdia prin care trecuseră, iar în mintea tânărului arcaş


se ivea o lume întreagă de noi gânduri: pentru prima dată în viaţă admira


frumuseţea unei femei.


Mândru din fire, el nu voia să pară inferior celor care-i datorau viaţa, şi


de aceea, călăuzindu-i, se arăta plin de trufie şi de asprime. Ghicea că aceste


persoane îmbrăcate modest şi călătorind fără însoţitori aparţineau de fapt


nobilimii, dar aici, în pădurea Sherwood, el se considera deopotrivă cu ei, ba


chiar mai presus decât ei în faţa capcanelor întinse de tâlhari.


Cea mai mare ambiţie a lui Robin era să se remarce ca un arcaş iscusit


şi un pădurar îndrăzneţ. Primul titlu îl merita cu prisosinţă, dar pe al doilea


i-l dezminţea înfăţişarea lui tinerească. La toate aceste daruri fireşti, Robin


adăuga şi farmecul unui glas melodios: ştia acest lucru şi cânta oriunde şi


oricând avea chef, deci avu chef să le-arate şi călătorilor talentul său, aşa că


începu sprinţar o baladă veselă, dar, de la primele cuvinte, o emoţie


nemaiîntâlnită îi sugrumă vocea. Buzele i se închiseră tremurând. Încercă din


nou, dar nu fu în stare să scoată nici un sunet, ci doar un suspin adânc.


Încercă iar, acelaşi suspin, aceeaşi emoţie. Copil nevinovat, el încerca acum


sfiala dragostei, căci, fără să-şi dea seama, se îndrăgostise de frumoasa


necunoscută care venea călare în urma lui şi, visând la ochii ei negri, uitase


toate cântecele învăţate. În cele din urmă, înţelegând cauza tulburării sale, îşi


zise recăpătându-şi stăpânirea de sine: "Răbdare, în curând am s-o văd fără


glugă".


Cavalerul îl întrebă pe Robin, cu multă bunăvoinţă, despre gusturile,


deprinderile şi îndeletnicirile sale, dar tânărul îi răspunse cu răceală, fără să


schimbe tonul decât atunci când amorul său propriu fu în joc.


- Nu ţi-e teamă - îl întrebă străinul - că ticălosul acela va căuta să se


răzbune pe tine din pricină că a dat greş? Nu ţi-e teamă că ai putea să


greşeşti ţinta?


- Zău că nu, domnule, mi-e cu neputinţă să mă tem de aşa ceva.


- Cu neputinţă?


- Da, deprinderea face ca loviturile cele mai grele să fie pentru mine un


simplu joc.


Era prea multă bună credinţă şi nobilă mândrie în răspunsurile lui


Robin pentru ca străinul să-l ironizeze; de aceea necunoscutul continuă:


- Eşti oare într-atât de bun ochitor ca s-atingi, de la cincizeci de paşi,

ROBIN HOOD - Alexandre DumasUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum