ROBIN HOOD - Alexandre Dumas

V

După o seară atât de furtunoasă, urmă o noapte liniştită şi calmă.

Călugărul cel tânăr şi Lincoln se întorseseră din pădure, unde îngropaseră

cadavrul banditului. Marianne şi Margaret auziseră ca prin vis zgomotul

luptei; Allan, Robin, Lincoln şi cei doi călugări îşi refăceau puterile într-un

somn adânc. Doar Gilbert veghea, fără să dea geană în geană. Aplecat asupra

patului în care zăcea Ritson, leşinat, el aştepta cu vădită îngrijorare ca omul

în agonie să deschidă ochii. Şi se îndoia... se îndoia că acest om cu faţa

pământie şi descompusă, cu trăsăturile pecetluite de viciu şi îmbătrânite de

desfrâu mai mult decât de vârstă, era veselul şi frumosul Ritson de odinioară,

fratele preaiubitei sale soţii, logodnicul nefericitei Annette. Şi, împreunându-

şi mâinile, Gilbert se rugă în şoaptă:

- Ajută-mă, Doamne, să nu moară încă!

Dumnezeu se îndură şi când răsăritul soarelui pătrunse în odaie,

scăldând în lumină încăperea, Ritson tresări de parcă s-ar fi trezit din somnul

morţii, suspină adânc, cuprins de remuşcări, şi, luând mâna lui Gilbert, i-o

duse la buze, şoptindu-i ceva.

- Mai întâi, vorbeşte - zise Gilbert, care ardea de dorinţa de a afla

amănunte despre moartea surorii sale şi despre naşterea lui Robin. De iertat,

te iert mai apoi.

- Aş muri mai împăcat.

Ritson se pregătea tocmai să-şi înceapă mărturisirile, când un zgomot de

voci vesele răsună în sala de jos.

- Tată, dormi? întrebă Robin din capul scării.

- E vremea să plecăm la Nottingham, dacă vrem să ne întoarcem astă-

seară - adăugă Allan Clare.

- Dacă nu v-ar fi cu supărare, domnilor - spuse călugărul cel uriaş -

aş merge şi eu cu dumneavoastră, pentru că mă cheamă o faptă bună la

castelul din Nottingham.

- Hai, tată, coboară ca să ne luăm rămas bun.
Gilbert coborî cu părere de rău: îi era teamă ca muribundul să nu moară

dintr-o clipă în alta şi de aceea făcu în aşa fel ca să se întoarcă repede şi să

nu mai fie tulburat în timpul acestei convorbiri solemne, care, fără îndoială,

ar fi putut să dea la iveală destăinuiri însemnate.

Ură drum bun lui Robin, lui Allan şi călugărului, pe care Marianne şi

Margaret urmau să-i conducă o bucată de drum, ca să se destindă cu această

plimbare făcută în primele ceasuri ale zilei. Pe Lincoln îl trimise cu o treabă

oarecare la Mansfeldwoodhaus. Cât priveşte pe călugărul Eldred, el profită de