ROBIN HOOD - Alexandre Dumas

XIII

Cu fruntea, cu pleoapele sau mai bine zis cu toată faţa arsă de flacăra

torţei căreia îi slujise drept mucarniţă, sergentul Lambic, urmărindu-l pe

Robin, a mai avut şi norocul să apuce într-o direcţie cu totul opusă aceleia pe

care dispăruse fugarul.

Pe vremea când se petreceau aceste întâmplări, castelul din Nottingham

avea o sumedenie de galerii subterane săpate în stânca dealului pe vârful

căruia se înălţau turnurile şi zidurile lui crenelate. Puţini oameni, chiar

dintre cei mai bătrâni locuitori ai cetăţii feudale, cunoşteau cu precizie

topografia acestui sumbru şi misterios labirint. Aşa că Lambic şi oamenii lui

rătăciră la întâmplare până când, norocul refuzându-le ajutorul, se despărţiră

unii de alţii fără a-şi da seama.

Aproape orbit, cum am mai spus, Lambic întoarse spatele lui Robin, lăsându-şi oamenii să se îndepărteze spre stânga, iar el se îndreptă spre

scara principală a castelului, unde i se păru că aude paşii soldaţilor săi.

- Bun! zise el. Nu încape îndoială că l-au prins pe caraghiosul ăla tânăr

şi-l duc în faţa baronului; trebuie s-ajung o dată cu ei, căci, altfel, nătângii

ăştia mărginiţi se vor făli în ochii monseniorului cu iscusinţa lor.

Tot mormăind aşa, viteazul sergent ajunse în dreptul uşii

apartamentelor baronului şi, prevăzător, căci avea experienţă, vru ca mai

înainte de a se înfăţişa şi el să afle ce primire le-a făcut bătrânul Fitz Alwine

soldaţilor şi prizonierului. Îşi lipi, aşadar, urechea de broasca uşii şi ascultă

următorul dialog:

- Zici că scrisoarea asta mă vesteşte că sir Tristram de Goldsborough

nu poate veni la Nottingham?

- Da, monseniore, trebuie să se prezinte la Curte.

- Supărătoare nepotrivire!

- Şi vă mai spune că vă aşteaptă la Londra.

- Păcat! Precizează în ce zi să ne întâlnim?

- Nu, monseniore, vă roagă numai să porniţi cât mai neîntârziat.

- Bine! Am să plec chiar în dimineaţa asta; porunceşte să pregătească

repede caii, vreau să fiu însoţit de şase soldaţi.

- Vi se va îndeplini întocmai porunca, monseniore.

Mirat din cale afară că Robin nu se află acolo şi crezând că soldaţii l-au

dus din nou în temniţă, Lambic alergă acolo într-un suflet să se convingă.

Uşa temniţei era însă larg deschisă, încăperea goală, iar torţa, încă

fumegând, zăcea pe jos.

"Hait! Sunt pierdut! îşi zise sergentul. Ce-i de făcut?"

Ca un automat, se întoarse la uşa baronului, îndrăznind să mai spere că