ROBIN HOOD - Alexandre Dumas

VI

Prizonierul ascultă îndelung miile de zgomote nedesluşite ce răzbăteau

din afară până la el, şi când paşii soldaţilor nu mai tulburară liniştea

galeriilor, începu să se gândească la gravitatea situaţiei sale. Mânia şi

ameninţările preaputernicului castelan nu-l speriau câtuşi de puţin, el se

gândea însă, nobil copil, la neliniştea şi la durerea lui Gilbert şi a Margaretei,

care îl vor aştepta zadarnic şi în seara aceea, şi a doua zi, şi poate încă multă

vreme.

Gândurile acestea atât de mohorâte treziră în Robin o aprigă dorinţă de

libertate şi, asemenea unui leu tânăr şi captiv care se învârteşte în cuşcă de

colo-colo, doar-doar o găsi o ieşire, tot aşa şi Robin cercetă fiece ungher al

celulei, lovi pământul cu piciorul, măsură înălţimea până la ochiul de

fereastră, ciocăni zidurile, socotind de câtă forţă, viclenie sau îndemânare ar

avea nevoie pentru a sfărâma sau a putea deschide o uşă ferecată a cărei

cheie se afla neîndoielnic în mâinile cerberului acela necioplit.

Temniţa era mică. Zidurile aveau trei deschizături: uşa, cu o ferestruică

deasupra ei, iar vizavi, o fereastră ceva mai mare aflată cam la vreo zece

picioare înălţime de la pământ şi prevăzută cu drugi puternici; tot acolo mai

erau o masă, o bancă şi un maldăr de paie.

"De bună seamă - îşi spunea Robin - baronul nu-i atât de crud pe cât

este de nedrept, căci îmi lasă mâinile şi picioarele libere. Deci să ne folosim de

situaţia aceasta şi să vedem ce se petrece acolo sus.

După ce urcă banca pe masă şi o propti bine de perete, Robin se căţără

până sus la lucarnă. Ah, ce fericire! Când puse mâna pe gratii, constată că, în

loc să fie din fier, erau de stejar, şi încă stejar mâncat de carii. Văzu că se

clintesc cu uşurinţă, aşadar, puteau fi sfărâmate la fel de uşor. Şi chiar dacă

zăbrelele ar fi rezistat la loviturile lui de pumn, erau destul de rar înfipte una

de cealaltă pentru ca Robin să-şi poată trece capul printre ele. Şi-apoi, nu

ştia el că pe unde trece capul, trece şi corpul?

Încântat de această descoperire, eroul nostru găsi nimerit să cerceteze

terenul şi de cealaltă parte, ca să nu-şi primejduiască posibilităţile de

evadare; căci acolo, pe coridor, veghea poate într-ascuns vreun gardian care

s-ar fi putut ivi la cel dintâi zgomot suspect. Banca fu lipită de uşă şi chipul

inteligent al prizonierului se arătă în pătratul ferestrei. Dar nu zăbovi nici un

minut, nici o clipă, nici măcar o jumătate de clipă, căci zări un soldat

furişându-se de-a lungul peretelui galeriei şi apropiindu-se de uşă, fără