ROBIN HOOD - Alexandre Dumas

I - PRINȚUL HOȚILOR

Alexandre Dumas

Robin Hood

PRINŢUL HOŢILOR

Era în anul de graţie 1162, în timpul domniei lui Henric al II-lea. Doi

călători, cu hainele ponosite de drum lung şi cu feţele istovite de negrăită

oboseală, străbăteau călare, într-o seară, potecile înguste ale pădurii

Sherwood, din comitatul Nottingham.

Vremea era rece; copacii, pe care începea să mijească verdeaţa firavă de

martie, fremătau în ultimele răbufniri ale iernii, iar o ceaţă deasă învăluia

ţinutul pe măsură ce ultimele raze ale soarelui se stingeau în norii sângerii de

la orizont. Curând, cerul se întunecă de-a binelea, iar peste pădure prinse să

sufle vântul, prevestind apropierea furtunii.

- Ritson - spuse cel mai în vârstă dintre călători, înfăşurându-se mai

strâns în pelerină - vântul se înteţeşte; nu ţi-e teamă c-o să ne prindă

furtuna înainte de a ajunge? Şi suntem oare pe drumul bun?

- Mergem drept spre ţintă, milord - răspunse Ritson - şi, dacă nu mă-

nşală memoria, în mai puţin de un ceas vom ciocăni la uşa pădurarului.

Cei doi necunoscuţi mai merseră în tăcere încă vreo trei sferturi de oră,

când călătorul pe care tovarăşul său de drum îl onorase cu titlul de milord

întrebă neliniştit:

- Mai e mult?

- Preţ de zece minute, milord.

- Bine, dar pădurarul acesta, care spui că se numeşte Head, merită

oare încrederea mea?

- De bună seamă, milord; cumnatul meu Head este un om aspru,

deschis şi cinstit; el va asculta cu respect minunata poveste născocită de

înălţimea voastră şi o va crede. El nu ştie ce-nseamnă minciuna şi nu

cunoaşte teama. Priviţi, milord! strigă vesel Ritson, întrerupându-şi elogiul

făcut pădurarului. Vedeţi lumina aceea care poleieşte copacii? Acolo e casa

lui Gilbert Head. De câte ori n-am salutat eu, fericit, în tinereţea mea, această

licărire din cămin, când ne întorceam seara, obosiţi, de la vânătoare. Şi

Ritson se opri în loc, visător, privind cu duioşie luminiţa tremurătoare care îl

făcea să retrăiască amintiri din trecut.

- Copilul doarme? întrebă gentilomul, prea puţin tulburat de emoţia

servitorului.

- Da, milord - răspunse Ritson, pe al cărui chip se aşternu de îndată o

expresie de totală indiferenţă - doarme adânc şi, pe legea mea, zău dacă

pricep de ce înălţimea voastră se străduieşte din răsputeri să ocrotească viaţa