Mincinoasa -Seria „Domnişoara Wilde": VOLUMUL I

Capitolul 3

—Bună ziua! Margo era deja obişnuită cu aceste cuvinte. Le spunea de fiecare dată când un client intra şi ieşea pe micuţa uşă a librărie. Le ura!

—Bună, zise Delia. Arăta la fel de aranjată ca în fiecare zi, aproape perfectă, dacă ar fi acceptat să îşi prindă părul. Dar din liceu, Philadelphia Wilde nu îşi mai prinsese părul, agasată de cei cincisprezece ani în care părinţii o obligaseră să nu îşi lase necuviinciosul păr despletit, pentru că în limbajul trupului -varianta Florance- însemna că le arăţi bărbaţilor că eşti disponibilă din punct de vedere sexual. Mda... Mama celor două femei, ajunse mature, exagerase de prea multe ori, iar din această cauză Delia se mutase departe de Montana, pe lângă amintirile oribile de acum paisprezece ani, lăsate în micuțul sătuc.

În adolescenţă, Margo fusese mult prea preocupată de un anumit tip din clasa sa, căci nu mai avusese timp şi pentru surioara ei mai mică. Pierduse, astfel, relaţia cu o rudă de sânge, graţie unui bărbat ce nu îi meritase atenţia.

—Vai de mine! făcu Delia. Ce ai la... nas?

—Am căzut, zise Margo, nedorind să ridice ochii din rebusul pe care îl avea în faţa ochilor. Nu că ar fi fost interesată, dar era o metodă de a o ignora pe Delia, de a nu oferi explicaţii.

—În pumnul unui bărbat? Delia o privi cu o sprânceană ridicată.

—Dar...

—Nu minţi, Wilde! Aia nu e o căzătură. Se apropie de ea, cu tocurile ei extrem de enervante, şi o studie, mijindu-şi ochii. Mai nou, te baţi, Margo?

Femeia îşi feri ochii, călcând apăsat spre unul din rafturi.

—Nu este treaba ta.

—Niciodată nu a fost, nu?

—Nu am zis asta, Delia.

—Asta s-a înţeles, Margo. Delia oftă. Era obişnuită cu acest comportament din parte surorii sale. Inspectă bluza degajată pe care femeia o purta. Era roşie, mult prea subţire lunii februarie, însă dacă o făcea să arate bine, pentru Margo nu mai conta altceva. Brusc, tităitul unei maşini o atenţionă pe Delia că era timpul să plece. Margo nici nu băgase de seamă prezenţa acesteia, însă când Delia făcu semn, ridicând două degete în aer, semn că avea nevoie de două minute, femeia se încruntă.

—Cu cine ai venit? era acel sentiment ce îi posedă numaidecât stomacul, ce o anunţă că el era acolo. Delia, însă, nu îi răspunse. Continuă:

—Ştiu ce ţi s-a întâmplat, Margo.

—Ce vrei să spui? întrebă ea, alarmată, privind-o.

Însă, răspunsul intră chiar în acel moment pe uşa micuţei librării. Arăta impecabil, cu părul frumos aranjat. Nu se îngrijise atât de tare în acea dimineață, iar mâinile şi le înfundase în buzunarele gecii. Dori să spună ceva, dar se opri când dădu cu ochii de ai lui Margo. Era atât de şocat că o vedea aici, încât buzele lui roşiatice rămaseră uşor curbate într-un O deformat.

—Vreau să spun, zise Delia, că Edward Hook a aterizat în Philadelphia.

—Este... întrebă Edward privind-o pe Delia... O prietenă?

—Nu, răspunse Margo. Sunt sora ei.

Dacă nici ăsta nu era destin, Edward nu ştia ce putea fi.

Era aici! Margo Wilde era aici, cu cicatricea lăsată de pumnul lui, cu o seară în urmă, iar ea era însăşi sora femeii cu care colabora în urma proiectului pentru care venise în acest loc. Un zâmbet începu a i se contura pe chip, neputând a-şi ascunde bucuria de a o revedea pentru a nu ştiu câta oară.