Mincinoasa -Seria „Domnişoara Wilde": VOLUMUL I

Capitolul 6

După ce îşi luase micul dejun la Joe Coffee, pe Walnut Street, în douăzeci de minute Margo Wilde era la librăria de pe Christian Street. Se îmbrăcase bine, chiar dacă în acea zi soarele strălucea pe cerul Philadelphiei.

Paltonul negru pe care îl purta, alături de rochia sa de aceaşi culoare simboliza doliul spiritual ţinut de femeie. Se simţea atât de tristă pentru că, Edward reprezenta tot ceea ce ea îşi dorea, dar la care nu putea ajunge. Încă îl condamna pentru acţiunile lui, însă nici nu îşi dorea o clarificare a situaţiei. Nu voia să îl ierte, indiferent de scuzele pe care el le avea. Îşi muşcă buzele nervoasă şi intră în librărie. Surpriza ei fu uriaşă când îşi găsi patronul în aceasta, stând la măsuţa de cafea.

— Margo, zise el. Mă bucur să te văd, o examină din cap până în picioare, cât se poate de sănătoasă, adăugă mişcându-şi nervos piciorul stâng aşezat pe genunchiul celui drept.

—Bună dimineaţa! Plăcerea este de partea mea. Îşi lăsă geanta pe măsuţă şi încercând să nu pară paranoică, întrebă: Ce vă aduce aici?

—Este librăria mea. Nu am voie să vin aici?

—Ah, sigur că aveţi! Nu asta am vrut să spun. Îşi dădu jos paltonul fiind atentă la umărul rănit şi aşeză geanta sub palton în cuierul de dincolo de tejgheaua vânzătorului.

Dar, Margo știa că ceva se întâmplă. Patronul ei nu era genul de bărbat care șă își viziteze firma de prea multe ori, din simplul fapt că atâta timp cât îi era asigurat un venit de pe urma căruia să trăiască, nu prea îl interesa ce se întâmplă cu angajații lui. Era un bărbat între două vârste, al cărui păr hotăra, încet dar sigur, să părăsească scalpul. Ochii lui bulbucați nu îți inspirau încredere, ci teamă, iar Margo dorea să scape de el cât mai repede cu putință, fiind conștientă de ce urma să se întâmple.

Cu siguranță că acesta văzuse știrile și fusese anunțat că ea nu mai poate reveni la muncă. Săptămâna ce se scursese probabil că îl lăsase nervos și cu dorința de a-și recăpăta banii...

—Cum te simți, Margo? întrebă el, strâmbând din nas.

—Mai bine, mulțumesc. Gata de muncă, oricum.

—Aha. Acesta se ridică în picioare și se apropie de tejghea. Îmi place cum ai aranjat aici. Mă gândeam să-mi redecorez și eu casa. Margo își strânse pumnii, iar apoi luă un loc pe scăunelul din spatele casei de marcat. Îl asculta absentă, totuși gata să se apere în orice moment. Dar, ținând cont de faptul că va exista o problemă în ceea ce privește suma de bani ce îmi va reveni din încasarea vânzărilor, s-ar pute să trebuiască să mai aștept.

Iar bărbatul ajunsese acolo unde dorise. Era vorba despre suma de bani furată.

—Nu v-au înapoiat cei de la poliție banii?

—Nu. Avem o gaură în buget, ce-i drept.

—Sunt sigură că nu poate fi atât de rău, zise ea, neprivindu-l în ochi.

—Am pierdut ceva bani. Cine știe, poate chiar va trebui să fac reduceri de personal...

—Să face-ți reduceri de personal?! întrebă ea șocată. Cred că glumi-ți. Eu sunt singura angajată pe care o aveți aici.

— O, Doamne! Așa e! Era să uit, făcu el dându-și ochii peste cap. În acest caz, cred că va trebui să te concediez.

—Dar, nu a fost vina mea că a-ți fost jefuit! Eu era să mor, aici, se răsti ea disperată. Nu avea cum să își piardă slujba. Era singura ei sursă de venit și nu prea dorea să fie întreținută de Philadelphia.