Mincinoasa -Seria „Domnişoara Wilde": VOLUMUL I

Capitolul 12

            —Îl cunoști? O întrebă Liam pe Margo, iar femeia încuviință.

Care fusese posibilitatea de a-l întâlni aici, chiar acum? Destul de mică, dar în ultimul timp ciocnirile dintre cei doi erau mai dese ca ninsoarea în Montana. Roși când își aduse aminte cum sărutase gura acelui bărbat și cum mâinile lui înnebuniseră trupul ei înfierbântat. Privi spre baza trunchiului său, acolo unde bărbăția sa împungea ușor materialul blugilor albaștri, iar ea se întrebă ce ar fi fost dacă îl atingea acum. O multitudine de gânduri perverse, de idei vulgare și de dorințe periculoase i se strecurară în trup.

De când nu se mai bărbierise acest bărbat? Sau poate că îi plăcea să poarte barbă, firele bine aranjate luminându-i chipul. Semăna cu un sfânt, dar ea știa mai bine că nu era.

—Sunt Edward Hook, zise el.

—Liam, încântat, întinse acesta brațul eliberând-o pe Margo. Apoi îi salută pe toți, zâmbitor și aruncând câte o privire spre femeia ce părea că înțepenise lângă perete. Comandăm?

—Eu, cu Rob și fetele alegem o masă... Doug se opri brusc. Stai și tu cu noi? Făcu spre Edward.

—Mi-ar plăcea.

—Super, zise Liam. Comandăm noi, atunci. Edward o inspectă pe domnișoara Wilde cum ia loc la o masă din colț, unde se bucurau de o banchtă și două scaune. Perfect. Avea să se așeze lângă ea. Deci... începu Liam când ajunse la bar. De unde o ști pe Margo?

—Comanda dumneavoastră, domnule, zise chelnerița.

—Asta ar trebui să te întreb eu, râse Edward. Încă o plăcintă cu somon...

—Pentru Margo? se băgă în vorbă Liam.

—Da. Ceva care să nu o facă să vomite.

—Ah, nu... râse Liam. Nu cred că vrea somon. Mai bine... privi menu-ul. Niște Sannaki ar fi bun. Mie îmi place la nebunie.

—Probabil că, toți visăm să mâncăm pui vii de caracatiță condimentați cu ulei de susan, râse Edward. Vrei să vomite?

—Nu.

—Atunci, încă patru cu somon, făcu el spre plăcinta sa aburindă, și Sannaki pentru omul mării. Liam nu păru deranjat de apelativ, ba chiar râse, iar în mai puțin de douăzeci de minute comanda lor fu gata.

***

Margo încerca să pară cât mai calmă pentru a nu da de bănuit, dar nu se putu liniști când Edward reveni la masă, ducând pe brațe comanda pe care cei doi și-o asumaseră, asupra ei stăruind mai mult când se aplecă pentru a depune felul de mâncare.

—Băutura? Întrebă Liam, iar Edward oftă percă nedorind a se dezlipi de ea. Îl urmări cum ajunge din doi pași la bar și comandă rapid vin, iar chelnerița îl asigură printr-un gest că va veni ea pentru a i-l oferi.

Liam nu pierduse timpul, femeia putând spune că în mod voit uitase să comande băuturile ca să aibă ocazia de a se așeza lângă ea. Dacă fierbea de nervi, Edward nu arătă asta, ci doar luă loc în fața ei, pe unul din cele două scaune, celălat fiind ocupat de Anna. Atmosfera era oarecum tensionată, însă Margo se gândea la propriile-i probleme, și anume la cum avea să-l facă pe Edward să plece din Livingstone.

—Ce naiba mănânci, Liam? Întrebă Anna, iar abia atunci mirosul oribil ce se înălța spre nările ei îi întoarse stomacul pe dos. Observă mișcările din farfuria bărbatului de lângă ea, iar apoi observă că „delicatesele" sale erau vii. Din mândrie, sau poate doar din grijă pentru ea, Edward remarcă: