Mincinoasa -Seria „Domnişoara Wilde": VOLUMUL I

Capitolul 9

—Cred că, am adus suficiente lemne, zise Edward reîntorcându-se în micuța lor peșteră. Viscolul se intensificase, dar erau protejați de stânci. Margo se ghemuise, tremura, fiind înghețată bocnă. El era mai bine îmbrăcat ca ea, fiind conștient de faptul că mergea într-o zonă de munte unde vremea era în permanență instabilă.

Oftă și aranjă lemnele pentru a le da foc și pentru a încălzi atmosfera. Luă, apoi, un loc lângă ea, frecându-și mâinile deasupra focului. O privea cum se îmbrățișa singură, mișcându-se înainte și înapoi, cu dinții dârdâindu-i.

—Încălzește-te și tu, Margo, o îndemnă Edward, ca mai apoi, temătoare și vinovată femeia să își frece mâinile deasupra focului. O auzi cum își trage nasul și spuse:

—Este numai vina mea, Edward.

—Eh, acum... zise el, încercând să o facă să se simtă mai bine. Vom ieși de aici, stai liniștită!

—Da, dar acum am fi petrecut, fiecare, seara în propria-i casă...

O privi cum se bosumflă supărată pe sine. Își încrucișă brațele la piept ca mai apoi să completeze:

—De când te știu, așa ești!

—Poftim? Întrebă ea încurcată.

—Faci câte o greșeală și apoi o regreți.

—Mai bine să regret mai devreme decât mai târziu, remarcă ea. Evident că se referea la el. El oftă, simțindu-se ca un moșneag. Nu regreatse prea târziu, doar că fusese prea târziu pentru a-i mai arăta că regretase.

—Să știi că, te-am căutat.

Femeia îl privi la fel de înfrigurată.

—Dar, tu nu ai mai venit, iar eu a trebuit să plec. Pentru un moment chipul ei se descreții, sentimentele devenind din ce în ce mai pregnante. Femeia asta era, însă, precum vremea din Montana. Schimbătoare... Iar dacă acum o rază de lumină se ivi pe chipul ei, imediat furtuna se arătă, amenințătoare. Vântul șuieră, în tandem cu mina ei monstruoasă, gata parcă de-al ucid.

—Am venit un an. Crezi că nu am așteptat destul? Bărbatul își ridică mâinile, sub formă de predare. Nu era bine să o contrazică acum, când nebunia ei ar fi determinat-o să se condamne la moarte și să iasă din adăpostul lor. Oricum, adăugă ea calmă dar tristă, a fost sex. Chiar a contat așa de mult?

—Hmm... Sunt bărbat și eu ar fi trebuit să zic asta.

—Serios? Făcu ea privindu-l sarcastic. Nu-mi spune că după aceea nu ai mai atins nici o femeie, că... îmi este destul de greu să cred.

—De ce aș fi fost abstinent? Întrebă el, părându-i-se destul de ironică situația în care se afla.

—Exact, zise ea și se reîntoarse la foc. Cred că îți dai seama de ce prefer să îngheț aici decât să stau cu tine.

—Asta e foarte urât, râse el. Dacă ai lăsa orgoliul ăsta...

—M-a ajutat, în viață. El, nu tu.

—Auch! Râse el. Apoi, se întinse pe pământ, aproape de foc. De aia ai și fugit din Philadelphia?

—Nu, minți ea. Am plecat, nu fugit. Punându-și o mână sub cap pentru a-l sprijini, Edward o privi pentru a zice: