Mincinoasa -Seria „Domnişoara Wilde": VOLUMUL I

Capitolul 5

Edward stătea cu ziarul în mâini şi privea, în acea dimineaţă, cum Margo Wilde se chinuia să mănânce feliile de pâine unse discret cu unt şi gem, alături de ouăle fierte şi infirma bucăţică de carne, la fel de fiartă ca oul.

Zâmbi la încercarea ei nereuşită de a ridica felia cu mâna bandajată, celălalt braţ având înfiptă în el o perfuzie, la al cărui ac Edward nici nu dorea să se gândească. Îi oferise ajutorul lui, dar Margo refuzase, spunând că se descurcă singură. Bărbatul nu mai insistase, doar ridicase ziarul vechi de două zile şi începuse a citi din el.

Trecuseră cinci zile de la ,,accidentul" lui Margo, iar infractorii fuseseră prinşi şi închişi cu acuzaţia de tâlhărie şi tentativă de omor. Margo, desigur că nu ştia asta, fiind prizoniera spitalului, cu trei zile în urmă revenindu-şi din şocul încasării glonţului. Tânăra urma să fie externată în decursul zilei de azi, după ce, îi spusese Edward, va mânca. O auzi înjurând şi împături ziarul, concentrat pe ştirea de la televizor. Vorbea despre incidentul de pe Christian Street.

—Edward? glasul ei îl făcu atent. Avea părul prins într-o coadă împletită spic, de către Delia, cea care o vizitase în aceste zile, şi faţa îi era palidă, complet nemachiată. Avea trăsături frumoase, în ciuda faptului că cearcănele marcau nopţi nedormite şi griji, iar dacă priveai mai jos puteai observa sânii micuţi, cu sfârcurile uşor întărite. Umărul îi era bandajat, pentru a împiedica hemoragia să revină, iar ochii ei priveau cu pupile mari reacţiile bărbatului.

—Da? întrebă el, calm.

— Nu pot să mănânc, singură. Era uşor încruntată, de parcă era gata să se ciocnească de refuzul lui.

Bărbatul se ridică şi se apropie de pat. El încă vedea puştoaica de şaisprezece ani cu care se culcase în acea noapte de vară şi cu care mai avea încă un filmuleţ compromiţător. Femeia nu se schimbase foarte mult. Era copilăroasă şi încăpăţânată. Luă furculiţa din degetele ei cărnoase şi tăie în două jumătatea din oul fiert. Apoi, il duse la gură, unde ea îl luă, fără menajamente.

—Încă te doare? întrebă el, continuând procesul de hrănire.

—Doar puţin. În timp ce mesteca, femeia continuă, ştiind că aşa era normal. Mulţumesc că ai venit.

—Fugeai oricum, zâmbi el. De ce nu le-ai dat, pur şi simplu, banii? Sunt mai puţin importanţi ca viaţa ta.

—Le-am dat banii, ripostă ea. Am fugit pentru că... Dar se opri, reamintindu-şi perfect scena. Nu i se păruse. Bărbaţii ăia veniseră după ea! Erau înarmaţi şi au vorbit între ei. Nu jaful era ţinta principală. Eu eram.

—Poftim? întrebă el şocat. Tu erai?

—Da. Sunt sigură de asta.

—Mmm... Cred... Cred că ar trebui să facem o vizită la secţia de poliţie, chiar dacă nu văd de ce... Dar brusc, Edward văzu ziarul. Îşi aminti că, în urmă cu câteva zile, Margo Wilde fusese surprinsă de către un ziarist ieşind din una dintre clădirile oraşului, iar vestea că târfa de Margo se afla în Philadelphia se răspândise uşor. Cineva trebuie să fii văzut ştirea! Se opri şi o întrebă. Câţi bărbaţi ai... i-ai... dat în vileag în faţa soţiilor lor?

Margo îl privi nervoasă, apoi ruşinată.

—De ce?

—Vezi tu, cineva probabil că a aflat că stai aici. Răzbunare, aş spune eu.

—Nu... nu cred.

—Ziceam şi eu. Oricum, mergem direct la secţie, de aici.

—De ce aş merge cu tine?