Mincinoasa -Seria „Domnişoara Wilde": VOLUMUL I

Capitolul 16

            Se spune că, cine râde la urmă râde mai bine, iar Florance mergea pe deviza aceasta, chiar dacă acum stătea la măsuța joasă alături de Margo, după acel bărbat părăsise liniștita sa căsuță. Era de-abia douăsprezece, iar mama se întrebă când va pleca fata la muncă, pentru a rămâne singură cu gândurile ei.

Margo era abătută, nu atât de tare de sutele de e-mailuri primite de la diferite centre ziaristice, și nici măcar de faptul că în treizeci de minute trebuia să fie la muncă, ci de declarațiile repetate ale lui Edward. O deranjau pentru că nu putea să le creadă, iar această neîncredere o deranja din nou, iar ca o sinteză, o deranja tot  pentru că o sâcâiau acest gen de gânduri. De ce nu putea lua viața exact așa cum venea și să vadă ce era de făcut?

Oftă și decise să se ridice pentru a porni spre muncă.

—Ai vorbit cu preotul? Întrebă brusc Leona care intra în încăpere cu un buchet mic de flori aproape moarte.

—Nu am apucat și nici nu voi apuca... trebuie să mă duc la muncă, zise Margo. Niciuna dintre femei nu o lua în seamă pe Florance, dar ea asculta tot ce ziceau ele. Așa că, deodată, îi veni o idee minunată. O idee prin care să saboteze această logodnă inutilă, așa că interveni:

—Pot vorbi eu... Amândouă o priviră de parcă Satana ar fi spus că se duce el să țină slujba în Biserică, ceea ce suna absurd, iar pentru un moment Margo dori să se împotrivească, având un simțământ destul de negru în ceea ce privea această idee. Ceva o opri din a se opune. Un gând rău, cu siguranță, căci Florance zâmbi machiavelic când nimeni nu se împotrivi. Era și rândul ei să se distreze...

***

—Deci, ești logodită cu Edward Hook, zise șeful ei, care o și chemase în biroul său de cum ajunsese în Livingstone Enterprise. Simțea cum toți o privesc ba cu superioritate, ba cu umilință, dar toți șușoteau câte ceva. Acest lucru nu o deranja în mod deosebit, pentru că oamenii vorbiseră de când se știa ea. O deranja că nici unul dintre colegii ei nu vorbea cu ea, ba chiar o evitau. Anna îi aruncase niște priviri pline de subînțeles, iar Liam o privise extrem de dezamăgit.

Parcă și-ar fi dorit să rămână în relații bune cu aceștia, pentru că părea conștientă de prietenia ce îi putea lega. Dorea simpatia acestor persoane, iar vestea, știrea care o bucura și o enerva în același timp le determina un comportament extrem de ciudat.

—Da, zise brusc, deși nu prea fusese atentă la întrebare. Probabil că era vorba de logodna ei cu Hook.

—Știi, asta îți poate afecta... o privi pe sub ochi, șiret așa cum numai un director poate fi, oarecum, job-ul. Dacă gândurile îi zburai hai-hui până atunci, brusc creierul ei se opri pe acea frază. Îi putea afecta job-ul? Cum? Nu era prima femeie logodită... În plus... nu... aici nu exista nici un fel de argument. Era strict vorba de statutul social, stigmatul rușinii întipărit pe chipul ei. Cu toții știau cine e, acum. Era o curvă. Își înghiți nodul, promițându-și că va rămâne impasibilă până ce îi va fi prezentată concedierea, dar deja începu a-și frământa degetele la gândul: Unde voi lucra? Cum era posibil ca un simplu scandal să îi afecteze iremediabil cariera într-un timp atât de lung? Oare va mai fi vreodată capabilă să facă ceea ce îi plăceau, sau va fi nevoită să spele toalete în mall? Chiar în timpul în care își punea aceste întrebări, șeful continuă: Mă tem că vei avea un statut privilegiat, pentru că ești cea mai bună știre pe care am avut-o vreodată!

Nu ar fi reacționat la această veste dacă nu ar fi citit bucuria pe chipul bărbatului.

—Poftim?