Mincinoasa -Seria „Domnişoara Wilde": VOLUMUL I

Capitolul 2

Nervos.

Furios.

De-a dreptul scos din minţi.

Nimic nu se potrivea cu starea pe care o avea Edward când o privea pe Margo, întinsă pe patul rotund, schimbând şerveţelele ce se umpleau rapid de sânge. De ce dracu' apăruse în raza lui, atât de repede incât nu avusese timp să îşi retragă pumnul? Şi de ce băuse el atât de mult?

Se plimba prin cameră ca un leu într-o cuşcă, iar din când în când mai arunca câte o privire spre ea. Schimbase paisprezece şerveţele, iar cel de-al cincisprezecelea nu mai necesita schimbare. Femeia pierduse mult sânge, iar singura soluţie pe care o găsea Edward -înafară de a merge la spital- o prezenta mâncarea. Comandase deja o masă -o cină potrivită pentru ora târzie din noapte- însă conştiinţa nu-i dădea pace. Lovise o femeie! Şi nu orice femeie, ci pe Margo! Probabil că, acum nu se simţea bine, insă orgoliul ei uriaş o împiedica să se plângă în legătură cu asta.

Îşi flexă degetele care acum îl dureau, iar apoi privind petele roşii de pe cămaşa lui, o dezbrăcă numaidecât, încercând să uite cum mâna lui se înfipsese dureros de adânc în nasul lui Margo. Nici nu băgă în seamă privirea oripilată a femeii, care remarcase numaidecât absenţa cămăşii de pe trunchiul său. Intră apoi în baie şi îşi clăti chipul cu apă rece, în speranţa că acesta era un vis. Expiră puternic, lăsând stropii de apă să se scurgă de pe chipul său şi gândi, singurul lucru ce putea fii făcut acum. O reîntâlnise pe Margo Wilde. Dacă asta nu era mâna destinului, Edward nu avea habar ce putea fi.
Margo putea fi la fel de letală ca arsenicul. Te ucidea -nu pe tine, ci sentimentele tale!- lent, dar sigur, iar Edward ştia asta din cauza faptului că el cunoştea motivul suferinţei ei şi din ce cauză avea ea această ură inimaginabilă asupra sexului opus. Se privi în oglindă, simțindu-se cu musc ape căciulă, şi îşi aminti de puştiul mult prea slăbănog ce fusese. În locul braţelor slabe, acum muşchi puternici se înfăşurau pe mâinile sale. Un abdomen bine lucrat luase locul stomacului lipit de coloană, iar în loc de picioare slăbănoage, coapse puternice, urmate de gambe bine dezvoltate se încolăceau pe trupul bărbatului de treizeci de ani.

Da, îmbătrânise, în schimb. Nici Margo nu mai avea şaisprezece ani, aşa că şi ea se schimbase mult. Era o femeie puternică în care, însă, încă mai domnea o copilă sensibilă și încăpățânată ce merita o bătaie bună la fund. Ar fi gândit mult pedeapsa sa, dacă nu ar fi auzit, deodată, o ciocănitură în uşă. Cina „lor" nocturnă sosise. Se şterse repede pe faţă, cu unul din prosoapele găsite acolo şi ieşi. Scurtul său moment de relaxare fu trecător când, păşind în dormitor, o văzu pe Margo mulţumindu-i chelnerului ce se şi cără, înfricoşat de privirea „leului".

—De ce te-ai ridicat? Margo nici că îl privi, îndreptându-se spre geam.

—Am răspuns persoanei de la uşă.

—Veneam eu pentru asta! Însă cum ea îi întorsese spatele, indiferentă, Edward se apropie brusc, intorcand-o violent spre sine. Ascultă... începu el ameninţarea, dar privirea ei uşor inconştientă îl făcu să se întrebe dacă nu cumva trebuia să o ducă la spital. Nasul ei frumos, drept şi mândru, se strâmbase uşor, în jos, fără însă să-i schimbe cu ceva mimica feţei. Era la fel de frumoasă ca înainte. Îşi slăbi strânsoarea şi zise: trebuie să te odihneşti, iar fruntea i se descreții.

—Am un apartament, pentru asta. Îşi întoarse capul, fiind incapabilă de a-l privi în ochi. Vreau să plec...

—Nu pleci nicăieri! Iar căutătura urâtă reveni în forță. O luă de mână şi o puse pe marginea patului, aşezându-i alimentele în faţă. Mănânci, te supraveghez şi mâine poţi să pleci.