Mincinoasa -Seria „Domnişoara Wilde": VOLUMUL I

Capitolul 36

Edward urmărise atent reacțile de pe chipul femeii, știind că, întrebare mai grea ca cea de acum nu îi putea da. Îi cunoștea slăbiciunile, astfel încât dorise, parcă, să-i arate cât de dificil era un job în firma sa și că, o dată ajunsă secretara lui -una dintre secretarele sale- nu urma să aibă un tratament special.

În alte condiții nu ar fi făcut acest interviu atât de greu, însă se teamea grozav că, în cazul în care ar fi fost maii ușor, ea ar fi zis destul de simplu că nu dorește un tratament special, deci că pleacă. Și așa risca mult, pe de altă parte, pentru că s-ar fi putut simți jignită, însă bărbatul riscase tot pe o singură mutare, spera din tot sufletul să nu fi făcut o alegere proastă. O văzu cum lasă privirea în pământ, cum controlează cuticulele nervoasă, urmând prin a ofta ca să zică:

-Mama e a murit.

Să meargă mai departe? Omul nu trebuie să-și forțeze norocul, niciodată, însă Edward era cuprins de o febră încântătoare... simțea că, în sfârșit, îi putea dovedi cât de tare se înșelase în ceea ce-l privea. Nu era indulgent. Nu era bun. Nu era naiv...

-Cum?

-S-a sinucis, dar cuvintele ieșiră mult mai rapid, chiar dacă mai răgușite ca niciodată. Trăgându-și ușor nasul, fără a fi încărcat, Margo își ridică fața spre acesta. Altceva? Zâmbind, ușor, bărbatul zise.

-Nu, domnișoară Wilde. Este foarte bine. Vă pute-ți apuca acum, dacă doriți.

Însă ea nu făcu nici un gest, își păstră locul de pe scaunul din fața biroului.

-Ce este? Întrebă acesta, ridicându-și privirea din dosarul pe care-l frunzărea.

-Mi-ai pregătit deja un birou? Înghițind în sec, sperând să nu se dea de gol, zise:

-Mereu am pregătit un birou, din moment ce am nevoie de personal. Adevărul era că, indiferent de performațele sale, Edward tot ar fi angajat-o. Acum, domnișoară Wilde, valea! și îi făcu semn spre ușă.

-Prea bine, zise ea, șireată, iar în momentul în care se aplecă având pretextul pantofului ce nu îi stătea cum trebuia, se asigură că, jumătate din sân îi este cu adevărat vizibil. O zi plăcută, Edward.

Asemeni unei dive părăsi încăperea, poposind încă o dată cu privirea peste canapeaua gri, închizând ușa înainte ca șeful să răspundă:

-Hook... pentru tine. Și respiră ușurat, lăsându-se pe spate, în scaun. Acum, Margo a lui era în siguranță.

***

Margo nu știa ce putea gândi despre Edward, dar aproape îi ghicise intențiile, chiar dacă stătuse să se gândească la cât de greu îi venise să recunoască faptul că era o femeie adultă orfană.

Știuse, în momentul în care una dintre secretare fu chemată în biroul lui Edward că, acesta întrebase de ea. „A plecat?" trebuie să fi spus el. Femeia părea una destul de caldă, atât de mămoasă încât negase și se întorsese duioasă spre Margo, întrebând-o dacă dorea să înceapă turele de acum.

-Da.

-Îți va fi greu cu toate coridoarele astea, până ce te obișnuiești. Știa, dar acceptă docilă sfatul de a nu se abate de una singură în zone necorespunzâtoare perimetrului lor, până ce îi va fi arătat sediul. Acceptă și uniforma: un sacou cu sigla companiei care -din păcate- îi era mare, dar și un birou, lângă femeia dolofană cu pieptul matern. Mă bucur că stau lângă tine. Ți-aș spune lucruri despre domnul Hook, dar sunt convinsă că știi mai multe ca mine.