Mincinoasa -Seria „Domnişoara Wilde": VOLUMUL I

Capitolul 11

De obicei, după ce Edward termina cu o femeie aceasta râdea, răsufla greu și adesea adormea lăudându-i capacitățile sexuale, însă Margo începu a plânge așa de tare încât ți se sfâșia inima în piept auzind-o cum bocește, pe marginea patului.

Iar după ce nu își mai auzi inima în urechi, fiind capabil să se ridice, se încruntă și o urmă, așezându-și o mână pe copsa ei goală.

—Ești bine? Femeia nu răspunse, ci se îmbrățișă, trăgându-și nasul. Ascultă, știu că a fost rapid, iar dacă te-am rănit... vru el să întrebe cu groază.

—Nu, răspunse ea. Sunt bine. Se ridică brusc, fundul ei ajungând la fața lui, lucru care nu îl ajuta deloc în potolirea dorinței pentru ea, și își adună pantalonii, îmbrăcându-i rapid. Vreau să plec acasă.

—Poftim? Întrebă el. Și cu propunerea mea... cum rămâne?

Dar Margo se îndreptă rapid spre ușă, în speranța că va fugi înainte ca el să o prindă, lucru neadevărat căci Edward sări numaidecât și o prinse de mână, strângând-o prea tare. Ea icni, simțind cum i se face rău din cauza durerii, iar expresia de pe chipul lui trăda furia oarbă, atât de oarbă încât ar fi fost în stare să o lovească.

—Margo, ești în pericol. Ce dracu' nu pricepi? Căsătorește-te cu...

—Căsătoria asta te ajută doar pe tine, acuză ea cu lacrimi în ochi. Vrei, gesticulă spre patul răvășit, sex. Ce am fost eu, Edward, o cucerire ce nu s-a lăsat ușor? De asta faci toate lucrurile astea?

—Ce tot spui acolo, întrebă el oripilat, urmând a turba când o auzi că spune:

—Poate că tu ai pus să mă omoare pentru a mă determina să mă căsătoresc cu tine.

—Ești nebună, își dăddu el seama pe culmea disperării.

—Poate că sunt, acceptă ea. Dacă nu ar fi văzut sclipirea de dragoste din ochii ei, și modul în care îl privea, Edward ar fi crezut cuvintele ei ce urmară. Te urăsc, Edward Hook! Cu toată ființa mea, te urăsc! și smucindu-se din mâna lui părăsi dormitorul.

Dar, Edward văzuse sclipirea din ochii ei. Văzuse lacrimile. Ele dovedeau că ea ținea nespus de mult la el, iar sexul îi evidențiase sentimentele. Văzuse asta, iar nimeni nu îi putea spune contrariul, pentru că ești dezamăgit de persoanele la care ții, iar domnișoara Wilde îl iubea. Din această cauză, deduse el, nu accepta nici cererea în căsătorie. Ar fi fost mult prea aproape de visul ei –dar și al lui- de a se vedea așa cum meritau.

Însă, în ochii ei mai era ceva. Ceva ce el nu putea explica ci doar înțelege. Se simțea murdară. Nedemnă. Oftând se lăsă pe pat, simțind sub el ceva. Mâna lui lăsă la iveală lenjeria lui Margo, neagră și dantelată. Zâmbi și se întrebă cum ar putea el să o facă să creadă în sine, ca la început? Cum să o facă să se simtă demnă?

***

Trecuse prin mâinile și paturile multor bărbați. Fusese atinsă cu dibăcie, dusă la extaz, oripilată și dezgustată, dar nimeni nu îi atinsese sufletul așa cum il atingea Edward. Când o atingea, pipăia defapt o parte mult mai prigonită decât trupul ei. Îi dezmierda sufletul. O făcea să se simtă iubită și apreciată. Se simțea mai mult decât bine.

Problemele abia atunci apăreau. Îl iubea... Asta era cea mai mare problemă cu care se confrunta la momentul actual Margo. Iubirea o făcea să ierte idioțenia de care dăduse dovadă prin abandon. Dar, nu o făcea să uite că, direct, fusese târfa Societății. Numele ei era atât de pătat în ziare, televiziune, internet, îcât nu merita să fie asociat cu al lui. Oamenii nu l-ar fi văzut bine, atunci, nici pe el. Ar fi distrus frumusețea vieții lui...