Mincinoasa -Seria „Domnişoara Wilde": VOLUMUL I

Capitolul 40

Ce i se păru extrem de dubios lui Margo, în momentul în care ajunse în fața apartamentului fu lipsa cutiei promise. Încă de când liftul o lăsă pe etajul său și nu putu să vadă pachetul promis se încruntă.

Fostul ei șef era un om dintr-o bucată și rareori făcea glume; cu atât mai puțin o farsă. Se mișcă, așadar, cu băgare de seamă, ba chiar de răzgândi de două ori în ceea ce privea apelul către acesta. Ușa apartamentului era încuiată, așa că realiză cât de paranoică putea fi. Deschise ușa, cu inima cât un purice, strângând puternic geanta sub braț și înghiți în sec. Ajunsă în holul apartamentului își dădu seama că nu era absolut nimic dubios, pe lângă liniștea mormântală.

Era speriată, dar încă nu știa de ce. Lăsă ușa să cadă în broască, în urma sa, și înaintă în casă. Niciodată nu se temuse de singurăratate, cu atât mai puțin de a locui singură, însă în acest moment absența unei alte persoane -de preferat Edward- îi provoca anxietate, iar la fiecare colț se temea de acel moment specific filmelor horror. După colț, cineva îți va da cu ceva în cap. Creierul său începea să creeze mii de scenarii, iar materia circulantă sanguină se opri din fluxul său obișnuit când trecu de primul colț fără vreun incident. Expiră, lividă, și își continuă drumul. Se opri la jumătatea acestuia, holbându-se la ușa din capătul coridorului. Era pregătită să vadă clown-ul nebun din „IT" cu ditamai fierestrăul, sau să dea de demonul thirller-ului „Cazul 39" cu încă un braț și cu ghiare și mai înspăimântătoare decât cele prezentate de ficțiune.

Cel mai tare însă, Margo se temea de alt tip de demoni. Cei care umblă printre noi și care, atât de machiavelic, de diavolesc, pătrund în casele noastre gata invitați. Se temea încă și mai tare să nu dea de demonul pe care-l anticipase: pe Goddefrey Brandon. Era de-a dreptul terifiată de o posibilă judecată strâmbă: cu Rey putea să mai negocieze, însă cu un străin obsedat -nu.

Oftă, când realiză că imaginația îi juca feste, și deschise ușa dormitorului, aruncând geanta pe pat. Iși aminti că ar fi imperativ să-l sune pe fostul său șef, așa că se duse pentru a-și găsi telefonul, moment în care membrele îi înghețară la zgomotul produs de televizor. Pe fundal se auzea glasul prezentatoarei, însă Margo nu pricepea nimci din ce se zicea. Înțelegea doar atât: cineva era cu adevărat în apartament.

Se întoarse brusc și se îndreptă spre sufragerie. Știa că trebuia să o ia în partea opusă, însă observă pe ecranul plasmei imagini pe care le cunoștea. Văzu un nume pe care din nou îl cunoștea și care era din nou în prim-planul mass-mediei. Se văzu din nou la televizor, și chiar dacă imaginile nu erau clare, se recunoscu în adolescență și își reaminti de momentul în care fuseseră filmate -fără știrea ei. Oh, Doamne! În acel moment îi trecură prin minte lucruri... cuvinte pe care Hook le zisese și care erau pline de sens acum. Cel mai mare mincinos dintre ei doi era Hook, nu ea. O mințise ani de zile.

-Edward Hook a făcut asta.

Judecase greșit, sau aproape greșit. Vocea nu era nicidecum masculină, ci avea inflexiunile enervant de subțiri ale lui Korry Krentz.

-Cum ai intrat aici? Nimeni nu poate spune -cu atât mai puțin eu- cu ce intensitate aluneca frica prin venele femeii, chiar dacă o dezamăgire profundă îi invadă gura.

-Rey are o cheie de la apartamentul ăsta, zise simplu femeia.

-Deci e și el implicat?

-Rey? Femeia râse și se apropie de aceasta. Mișcările ritmice erau amplificate de flecurile tocurilor cui, iar Margo ridică instinctual mâinile, în semn de predare când simți țeava rece a pistolului pe șoldul său. El e incapabil de așa ceva.