Iubire infinită

Capitolul 18

Din perspectiva lui Aaron

De cinci ori, la naiba, Medison!Ce faci?Pe unde umbli?Am sunat-o de cinci ori, cinci dăți în care m-am ales cu mesageria.Am făcut ceva?Doamne!Dumnezeule!Mi-a spus că mă sună în seara asta, mi-e dor de vocea ei, mi-e dor de acel sincer "te iubesc" care îmi răsfăța auzul.Mi-e dor de ea...

Pun mâna pe telecomanda televizorului din living şi dau să apăs pe butonul roşu ce porneşte totul însă soneria telefonului mă întrerupe şi sar în sus în speranța că poate fi Medison.Privirea mi se întristează când pe ecran apare numele "Marc" dar totuşi răspund, poate are noutăți sau vrea doar să mă cheme la birou -în cazul ăsta să nu se mai obosească să-mi asculte refuzul- imediat auzindu-i vocea agitată în capâtul firului telefonic.

-Bună ziua, domnule...am luat licitația!spune el.
-Perfect!îi răspund eu cu un zâmbet.

De trei zile mi-am luat un hotel, extrem de aproape de cabana închiriată de Medison, voiam să mă simt mai aproape de ea dar nu voiam să-i spun, mi-a spus chiar ea "vreau să petrec timp cu părinții mei" aşa că am vrut să o las.Aşadar, Marc mă ține la curent cu tot ce se întâmplă în New York iar eu îmi fac treaba de aici.

Brusc aud o maşină virând extrem de tare şi claxonând aşa că mă apropii de geam pentru a vedea ce se întâmplă.

Alerg spre ieşirea din hotel, o iau pe scări, simt că Universul se prăbuşeşte iar eu fug spre cheia de a opri asta.Simt că ochii mă înțeapă şi o lacrimă se scurge pe obrazul meu, că totul încetineşte, inclusiv eu şi nu mai pot să ajung jos.

Ies din hotel, izbindu-mă de crida realitate care îmi înroşeşte ochii şi-mi înmoaie picioarele.Când conştientizez totul simt că mă prăbuşesc la pâmânt.

-MEDISON!!!strig eu apropiindu-mă de trupul ei mai fragil ca niciodată.Nu, nu, nu, nu, nu!Chemați salvarea!AJUTOOOR!țip.
-E pe drum, spune o femeie din spate.
-Medison!!Medison, iubirea mea...te rog, iubirea mea...rezistă, nu-mi sfărâma Universul, iubito, te rog, nu pleca!spun eu pe ultimele două cuvinte prăbuşindu-mă în plâns.

Totul e împotriva mea, totul... simt că tremur şi că ea se rupe din mine.

-Medison, te rog!Nu-mi face asta, te rog, iubirea mea, te rog!spun eu când îmi revin din criza de suspine şi plâns.

Aud sunetul salvării mele şi încep să am speranță.Medicii au scos o targă din copartimentul maşinii, aşezându-i trupul plăpând pe pprținuea de piele albă.

Doamne,te rog dă-mi-o înapoi, te rog.

Doctorii i-au verificat pulsul şi s-au agitat brusc.

-Amanda, defibrilatorul!spune doctorul.

Ochii i s-au marit brus.Ce?Ce s-a întâmplat?
Dumnezeule!Te rog, Medison, nu pleca...te rog!

-Măreşte tensiunea!spune doctorul aşezându-i două ustensile pe piept.
-1...2...3, spune doctorul,la trei apâsând pe cele două ustensile, pieptul iubirii mele sărind.

Doctorul se uită la asistenta pe care a strigat-o adineaori al carui nume nume nu am acum puterea să-l rețin.

-Nimic, spune aceasta.
-Domnule doctor, salvați-o, vărog, salvați-o.Vă rog!spun eu cu ochii încețoşați din cauza lacrimilor.
-Măreşte presiunea la maxim, spune doctorul.
-Sunteți sigur?întreabă asistenta.
-Fă odată ce ți-am zis!Nu vezi că o pierdem?întreabă doctorul nervos.
-Nu, Dumnezeule, nuu!strig eu.

De ce?Ce-am făcut greşit să merit asta?De ce?De ce?!

-Defibrilatorul!spune doctorul.1...2...3...!

Pieptul ei sare, am impresia că mai mult o rănesc...mi-e frică că atât pentru ea cât şi pentru mine ziua de mâine nu ar mai exista...dacă ea pleacă, eu mor.

-Dacă ea moare, eu mor cu ea, domnule doctor!!spun eu, imediat după asta sunetul ce-mi semnalează bătăile inimii ei se aud în maşina de salvare.

Mulțumesc, Dumnezeule!

-Am reuşit, spune doctorul la fel de îngrijorat.O ducem la spital, e în stare gravă, spune doctorul îngrijorat.

-Dragostea mea, te rog...Medison, te rog...nu mă omorî!

Lacrimi îmi inundă fața, ochii...
Dacă ea moare, eu mor!!!Ea face parte din mine, din viața mea, ea este viața mea, totul se învârte în jurul ei pentru că ea e universul meu.