Iubire infinită

Capitolul 45

Aaron este acasă la femeia aceea?Nu pot să cred...

Bătăile inimii mi se accelerează şi înghit în gol din cauza nervilor.Dar totuşi cine e femeia?Parcă răspunzându-mi curiozității se apropie de geam imediat ce Aaron se aşează pe canapea.Dacă Aaron e unul din amanții ei?

Exasperată, îşi trece mâna prin păr, oferindu-mi o privelişte asupra chipului ei şi constat cu uimire că femeia e nimeni alta decât ......Sofia?Nu pot să cred...
Asta e şansa mea.Trag de bucățile de lemn cât de tare pot iar una din ele se desprinde, cu greu, dar se desprinde într-un final.Mă poziționez la geam şi încerc să atrag atenția femeii care nu mă aşteptam să fie Sofia.Aaron îi vorbeşte dar normal că nu pot să aud, mi-e frică că voi pierde şi această şansă de a scăpa.Se apropie de prietena meă şi îşi şterge o lacrimă după care priveşte şi el pe geam.Te rog, te rog, te rog, uită-te la mine, iubitule!

Uşa se deschide iar pe ea intră nervos Mattew care mă împinge pâna spatele genunchilor mei atinge patul şi mă prăbuşesc pe salteaua extrem de tare.I-a ciocanul de pe masa cu alte obiecte sterile şi nu numai şi câteva cuie după care bate lemnul înapoi.

-Am o iubită deşteaptă, ce pot să spun?Credeai că poți să scapi?întreabă viclean.

Lacrimi curg fără oprire pe obrajii obosiți şi simt o durere în suflet imensă.L-am văzut a fost la zece metri departe de mine, atât de aproape dar totuşi...prea departe.Nu voi scăpa niciodată din mâinile nenorocitului care acum se retrage, lăsându-mă să mă sprijin în mâinile poziționate la cinci centimetri depărtare de fundul meu, privind la lemnul acela.

La dracu!La dracu!Să-l i-a dracu!!!!

-Mattew, dă-mi drumul!!mă ridic din pat.Lasă-mă să ies!țip bătând cu palma în uşă.Imbecilule, lasă-mă să ies!!!strig cât de tare pot în speranța că mă aude.

Din perspectiva lui Aaron

Sofia s-a oferit să mă ajute în a o găsi pe Medison iar atunci când vede ceva suspect să-mi de-a de ştire.Este extrem de afectată de dispariția prietenei ei iar asta dă dovadă de afecțiunea ce i-o poartă.Este îngândurată, altfel nu pot să-mi dau seama de ce priveşte pe geam.Mă alătur ei şi privesc în direcția în care priveşte şi ea însă o ridic, inspectând peisajul iar privirea mi se opreşte pe un geam mai ciudat, mijesc ochii pentru că altfel nu mi-aş fi dat seama că e astupat de nişte bucăți de lemn.

-Hei, Sofia, ai idee cine stă acolo?întreb arătându-i cu degetul.
-Ăăm...nu, spune încruntându-se şi venind mai aproape de mine.
-Trebuie să aflu, spun şi mă îndrept spre uşă.
-Stai, Aaron, ține-mă la curent, te rog, spune cu privirea îndurerată.

Încuvințez printr-un simplu zâmbet şi ies pe coridorul blocului în care locuieşte.Tastez pe telefon în speranța că voi da cât mai repede de contactul lui Marc.

-Da, domnule, spune la capătul firului.
-Am nevoie de date despre blocul 125 de pe strada DN, pe cine sunt înscrise apartamentele, care sunt chiriaşii, dacă locatarii au văzut ceva suspect, spun în timp ce uşile se deschid, oferindu-mi acces la parcarea subterană.

Sunt pe cale să o regăsesc pe femeia ce îmi trezeşte un sentiment de iubire în suflet, ce mă face să tresar de fiecare dată când o revăd.Cu chipul său perfect ce este învăluit în inocența unei adolescente, misterul unei adevărate doamne şi râsul unui copil ce tocmai este gâdilat.Amintirea ei îmi aduce pe buze un zâmbet amar ce mă face să închid ochii pentru câteva secunde.

Accelerez şi în mai puțin de două minute lumina de afară mă izbeşte puternic, este puțin înnorat, o zi perfectă pentru ca cineva să facă puşcărie.Îmi încleştez maxilarul cât de tare pot atunci când observ coada ce se întinde în fața mea iar nervii mei stau să explodeze.Telefonul mă întrerupe din strângerea volanului în pumni aşa că dau tot aerul din mine afară suflând exasperat.

-Te ascult, spun când răspund apelului de la Marc.
-Am vorbit cu Ronald, te aşteaptă la locul vostru de întâlnire, spune Marc sigur pe el.
-Am înțeles dar...ai aflat ce ți-am cerut?întreb curios.

Virez la stânga, imediat ce semaforul îşi schimbă culoarea şi o i-au pe o potecă mai lăturalnică.

-Da, domnule, Ronald vă va spune mai multe, spune acesta călcându-mă pe răbdare.
-Dar tu nu poți să vorbeşti?întreb vizibil enervat.
-Ba da dar Ronald m-a rugat să nu vă spun, mărturiseşte persoana pe care o consideram mâna mea dreaptă.

Închid apelul şi arunc telefonul pe scaunul din dreapta mea după care mă îndrept spre locul stabilit de Ronald pentru a ne întâlni.

***

-Dă-te!spune Ronald după care dă cu piciorul în uşă spărgând-o.

Casa arată veche, prăfuită însă Mattew nu se află aici, dezamăgindu-mă.Ronald cu echipa şi cu detectivul Steve analizează zona însă mie îni atrage atenția uşa închisă lată de dimensiuni înalte.Apăs pe clanță însă e de nedeschis aşa că aleg să-mi folosesc umărul pentru a lovi cu putere.Uşa e de neclintit aşa că apelez la Ronald pentru a-mi da o idee de a o deschide.Niciun bărbat nu a găsit vreo cheie aşa că ranga a fost salvarea noastră, trag cu forță iar uşa se deschide brusc iar în fața mea o cameră care arată mai mult a una de tortură se deschide.În colțul cel mai întunecat o femeie stă cu genunchii la piept tremurând.Ochii îi sclipesc atunci când mă vede şi aleargă spre mine învăluindu-mă în mirosul de care mi-a fost atât de dor.Mă strânge puternic iar eu îi mângâi părul pentru a o linişti.Suspinele ei dureroase sunt ca o vioară tristă pentru auzul meu aşa că aleg să o privesc în ochi.

-Mi-a fost atât de dor de tine!spune şi se prăbuşeşte din nou în ploaia tristă de lacrimi.

Tremură toată din cauza plânsului puternic pe care mi-l expune îndurerându-mă.Dumnezeule!Nici n-am realizat că de fapt nici n-am existat fără ea, fără vocea ei, fără mirosul ei...fără femeia mea.

-Iubito, sunt aici, spun şi îi şterg cu degetul meu lacrimile.

Mâinile ei se ridică la nivelul chipului mei iar degetele ei încep să-mi inspecteze chipul, oarecum asigurându-se că sunt real.

-Am crezut că nu am să te văd niciodată, spune îndurerată cu capul lipit de pieptul meu, vocea ei sunând ca una a unui copil care s-a lovit.

Ronald deja inspectează seringile sterile de pe masa de inox şi soluțile care sper din suflet să nu fi fost aplicate pe soția mea.Pe un alt colț al camerei observ gradat în perete probabil cu piatră din care se formează creta "Noi doi şi o iubire infinită".Este exact mesajul de pe brățara ei.Nici nu vreau să mă gândesc cât de greu i-a fost.

-Te-a rănit în vreun fel?întreb luându-i chipul în palmele mele mult prea aspre pentru minunea din fața mea.
-Mă injecta şi mă otrăvea, mă lega şi...mă hrănea dimineața, spune parcă stingându-se.În primele zile nu am vrut să mănânc dar după aceea a încetat să mă hrănească.

Îl omor, de data asta îl omor.Nemernicul!

-Aaron, du-te cu Medison la un loc sigur, voi pune o patrulă în jurul casei tale, mă ocup eu aici!spune Ronald calm.

Scaunul pasagerului a fost ocupat de Medison care, imediat ce am intrat în maşină, mi-a prins mâna într-a ei.

-Nu vreau să-ți mai dau drumul, spune înghițind în gol şi sărutându-mi mâna.

Îmi pun mâna pe coapsa ei după care pornesc motorul, gata de a-mi duce prințesa pierdută acasă.Oprit la semafor, pot să o analizez mai bine cum doarme, pleoapele ei grele şi fața fără pic de culoare sunt semne că este stoarsă şi nehrănită.Cu fiecare zi în care a fost departe de mine am crezut că mor de dorul ei, că înnebunesc iar acum cu fiecare secundă în care o privesc simt că mă îndrăgostesc tot mai mult de ea...