Iubire infinită

Capitolul 70

Poftim...?Nu, nu e posibil, nu sunt pregătită.

-Sunt sigură că vei fi o mamă minunată, Medison!spune acesta zâmbind şi în acelaşi timp aşteptându-mi reacția.

-Nu pot să cred, spun în şoaptă cu lacrimi în ochi.

Privesc mai mult speriată decât uimită, mi-e frică...sunt îngrozită de fapt.

-Există vreo şansă să vă înşelați?întreb serioasă încercând să îmi revin.

-Medison, e vreo problemă?întreabă curios dr. Thomas.

Sunt îngrozită de ideea de a fi mamă, nu pot...sunt speriată.

-Nu, doar că nu ştiu cum o să-l țin în viață, spun privind în jos cu ochii înlăcrimați.O să am putere oare?spun aproape în şoaptă privind în gol.

-Sunt nişte valori normale, Medison, eşti la începutul unei sarcini sănătoase, spune doctorul zâmbind şi încercând să mă încurajeze.

-Domnule Thomas, vă rog să nu spuneți mamei, nu spuneți nimănui, spun privindu-l în ochi şi încercând să mă redresez.

Nu ştiu exact ce fac însă sunt speriată, mi-e frică şi nu cred că sunt pregătită pentru a face asta, cum o să-l apăr?

-Vreau să mă gândesc puțin, spun eu zâmbind extrem de sec.

Afirmă probabil considerând că nu e cazul de mai mult.Abia am putere să mă ridic de pe scaun.

Ies din cabinet şi înaintez spre hol, simt că îmi trag corpul după mine şi nu am putere să merg.

***

Mă aşez pe bancă şi privesc în gol.Suflă vântul puțin iar asta simt că îmi răcoreşte pielea şi îmi intră în oase.

Nu pot să fac față la toate astea...

Duc mâna în zona abdomenului masând încet.

*Când au început contracțiile, am luat o gură de anestezic și de aer, și mintea mi s-a umplut de grozăvii.

Prin cap, îmi umblau imagini cu
abominații în borcane victoriene umplute cu formaldehidă. Am țipat și mi-am încordat mușchii, chiar dacă moașa îmi spunea că încă nu era momentul.

Apoi, după ce am dat naștere, sau am dat moarte, sau cum ar trebui să se
numească, totul a fost bizar de liniștit. Era efectul hormonilor, se pare,
același amestec de fericire și ușurare pe care îl simte fiecare proaspătă
mamă. Era perfect și tăcut și l-am ținut în brațe și i-am vorbit drăgăstos, exact la fel cum ar face orice mamă. Mirosea a muci, și a lichide corporale, și a piele nouă, dulce. Pumnul lui mic era curbat ușor în jurul degetului meu, la fel ca al oricărui bebeluș.

Am simțit, am simțit bucurie.*

Trag aer adânc şi îl dau afară dintr-o mişcare.Simt o apăsare pe piept şi mă simt rău.

Simți şi tu aerul ăsta, nu-i aşa, micuțule?Ai o inimă care bate în mine...

Am lacrimi înțepătoare în ochi,  continui să țin mâinile pe acea zonă, oare voi reuşi?

Tu eşti minunea mea...

O lacrimă stă să cadă însă nu am puterea să o opresc, mă doare sufletul gândindu-mă că nu voi fi în stare să am grijă de el, să îl ocrotesc.Dacă o să aibă aceeași soartă ca micuțul Thomas?

Simt cum lacrima face un mic şănțuleț pe obrazul meu uscat iar buza inferioară începe să tremure.

Inima mea...Bine ai venit!