Iubire infinită

Epilog

Obişnuiesc să merg la acea cabană, să îmi privesc fiica cum se joacă, cabana visurilor mele, a amintirilor mele, cheia iubirii mele.

Sunt un om gol, sau cel puțin, aşa mă simt, cum ai putea să te simți altfel decât un om fără scop în viață?Sângele meu a murit în acel spital, la acea înmormântare, când i-am aruncat acea cenuşă în mare şi am lăsat-o să se piardă în valuri.Stau cu scrisoarea în mână...pe ponton.Privesc la acest lac şi cu lacrimi în ochi, aplic un sărut dureros pe bucata de hârtie ce parcă, şi acum, după patru ani, are mirosul soțului meu.

E atât de trist cum viața le schimbă, le schimbă pe toate şi poate prea brusc, prea dur ....prea nedrept.

E mică, nu înțelege prea multe, stă lângă mine şi priveşte spre lac, probabil nici nu ştie la ce dar priveşte.

Pentru câteva momente, l-am simțit aici, chiar l-am simțit, lângă noi. Da, ştiu, e doar în mintea mea însă ştiu sigur că atunci când mă uit în ochii fiicei noastre.....îl văd pe el.

Chiar şi când am ochii încețoşați şi o privesc, îl văd pe el.

Eu nu mai sunt Medison, am îngropat-o alături de soțul meu. Eu doar exist, nu trăiesc. Viața mea a murit, acum trebuie să îmi închei misiunea de părinte chiar dacă mereu trebuie să dau explicații legate de scaunul gol din capătul mesei, de pozele din toată casa, de inelul de logodnă de pe degetul meu, de brățara de pe mâna mea, despre bărbatul care îi este tată, despre un om ce ne iubeşte şi ne-a iubit necondiționat, despre omul pe care îl voi căuta dincolo când melodia vieții mele va lua sfârşit, spunându-i că mi-am îndeplinit misiunea şi că avem o fiică minunată.

-Haide, scumpo, vino, spun ridicându-mă şi luând-o de mână pe micuța mea fetiță.

Intrăm în casă şi îmi aduc aminte de acel legământ, acel mic detaliu, acea promisiune a inimii mele.Mă apropii de acea ramă ascunsă undeva în sertar, o iau cu mâna tremurândă şi zâmbesc amar.

Fără să vreau, las o lacrimă să îmi umezească obrazul palid.Este o fotografie cu noi doi făcută după ce ne-am cunoscut.

"Noi doi şi o iubire infinită"

Izbucnesc în lacrimi şi realizez că acest bărbat a fost, este şi va fi inima şi sufletul meu. O să-ți repet în gând numele până vor începe să-i ardă literele.

Rămas bun, sufletul meu...