Iubire infinită

Capitolul 43

Mă trezesc cu o durere de cap infernală ce am impresia că mă va face să leşin deşi ştiu că sună absurd.La capătul patului am tava plină cu mâncare, mâncare care ar putea fi pusă în spital pentru că ar trece cu brio testul de mâncare ne-comestibilă.

Încheieturile mâinilor mă dor extrem de tare asta pentru că de acum Mattew a jurat că-mi va face viața un calvat aşa că nici măcar nu s-a obosit să dezlege funile.

Mi-e frică de faptul că nu voi mai ieşi niciodată de aici, mă simt ca exilată dar pe de-o parte, ştiu că Aaron mă caută.Îmi e atât de dor de diminețile în care mă trezeam alături de el, cu mirosul său imprimat pe perna mea.

Tot ceea ce am e brățara de la el pe care o sărut mereu înainte de culcare.Noi doi şi o iubire infinită.

*-Aaron, spun eu zâmbind.
-Bună dimineața , micuțo!spune el zâmbind.*

*Îşi lipeşte fruntea de a mea după care mă sărută temător.Un sărut cast dar plin de dorință.Îl privesc încă o dată după care aplic şi eu un sărut scurt pe buzele-i umflate.Zâmbeşte iar asta nu poate decât să mă bucure, să-mi încâlzească sufletul.

-Eşti lumina sufletului meu, spune el zâmbind.

Cuvintele lui se aud ca un ecou în mintea mea şi îmi dau fiori pe şina spinării.

-Şi tu eşti culoarea sângelui meu!îi întorc eu dedicația.*

*Intrăm în imensa casă, atingând în sfârşit cu picioarele podeaua din gresie albă ce se presupune a fi spațiosul hol.

-Ce e asta, Aaron?întreb eu zâmbind şi analizând locul.
-Vreau să te am lângă mine, de acum până la capătul zilelor mele...să îți văd zâmbetul în fiecare dimineață, să mă bucur de parfumul tău.Să pot să te sărut dulce în fiecare seară de acum încolo, spune el zâmbind.Vreau să locuim împreună...aici, îmi spune acesta după care se apropie de mine, temător, extrem de temător, corpurile noastre tremurând.*

O lacrimă se scurge pe obrazul meu.Mi-e dor de el, mi-e atât de dor de el.Simt şi acum parcă sărutările sale, momentele noastre tandre, atingerile lui.Uşa se deschide şi pe ea intră, ca de obicei, persoana pe care o urăsc din tot sufletul meu, Mattew.

-Frumoaso, de ce plângi?întreabă încruntându-se şi venind mai aproape de patul meu.
-Când mă vei lăsa să plec?întreb îndurerată.
-Sincer, frumoaso, nu ştiu dacă mă crezi dar eu..., spune apropiindu-se de fața mea, nu mi-aş dori să pleci niciodată, vreau să te simt mereu lângă mine.

Am impresia că nu o să mai scap niciodată de aici, niciodată.Îl urăsc pe Mattew din tot sufletul meu şi cu fiecare secundă în care stau închisă simt că nervii clocotesc în mine iar Medison cea calmă nu va fi chiar aşa de calmă cât de curând.

-De ce nu mă dezlegi?întreb ignorând ceea ce a spus mai devreme.

Nu răspunde.Nu spune nimic iar asta mă scoate din minți, tot ceea ce puteam să fac era să privesc printr-e crăpăturile lemnelor la peisajul de afară.Acum fac diferența între noapte şi zi doar prin culoarea luminii ce pătrunde prin acele crăpături.

-DE CE NU MĂ DEZLEGII?!!!!țip din toți rărunchii.

Sunt extrem de speriată, omul ăsta e în stare de orice dacă a fost în stare să mă răpească.

-Ssssh!spune încet apropiindu-se de mine cu o bucată de material pe care o îmbibă într-un castron de inox de pe masa cu alte seringi sterile.

Mi-o pune la gură şi ține apăsat, un gust ciudat invadându-mi limba iar mirosul de otravă pătrunzându-mi în nări.În secunda următoare nu mai văd nimic iar privirea mi se încețoşează.Ce mi se întâmplă?Nenorocitul, m-a otrăvit.

Încăperea albă mă înconjoară şi câteva suspine se aud din stânga făcându-mă să mă întorc brusc.Înaintez temătoare spre zona care produce sunetul.O fată cu capul în genunchi, slăbită şi cu părul murdar plânge.Arată atât de fragilă...atât de fragilă.

-Cine eşti?întreb aşezându-mă în poziție turcească.
-Tu...în viitor, spune cu o voce răguşită şi aproape şoptită.