Iubire infinită

Capitolul 66

Mă priveşte zâmbind şi totuşi parcă îi citesc confuzia la reacția ce am avut-o.

Pot spune că avem un schimb de priviri destul de acide şi simt cum inima îmi bate tot mai tare, mă priveşe într-un fel...îmi e greu să descriu cum.

-Ce dor mi-a fost de tine, spune privind în pământ atât de abătut.

-Ce faci, Paul?spun aşezându-mă pe scaun, formală.

-Cum te simți?întreabă apropiindu-se de birou.

-Bine, mulțumesc, dar tu?întreb zâmbind amical şi poate puțin forțat.

-Mă însor, spune amăgit.

Nu pot să cred.....!!Visul Sofiei se împlineşte.

Zâmbesc.

-Cu Sofia?întreb zâmbind.

-Da, am venit să îți dau invitația, spune întinzând plicul frumos ambalat cu un imprimeu floral.

-Felicitări!spun luând plicul încântată.

Pentru un moment m-am gândit să îl îmbrățișez dar, sincer, după cum îl cunosc pe Paul, o va interpreta greşit.

-Nu eşti fericit..., constat eu după expresia lui.

-Medison, cum să fiu fericit când eu iubesc o altă femeie?Mă însor cu Sofia din simpla obligație şi respectul pe care îl am față de ea, spune acesta sigur pe cuvintele lui.Medison, te iubesc, la naiba, Medison, te iubesc ca un nebun!spune cu ochii înlăcrimați.Mereu te-am iubit însă am fost prea orb să îmi dau seama, atunci când ai plecat de lângă mine, de lângă bărbatul pe care îl apreciai, am simțit cel mai mare gol din viața mea.

Îi observ o lacrimă ce se scruge pe obraz şi o tensiune pluteşte în cameră.

-Paul...dacă o răneşti pe Sofia...

-Nu, Medison, nu o să o rănesc pe Sofia, mă întrerupe acesta probabil pentru că vrea să ajungă la subiectul mult dorit.Iubito, te rog, nu îmi face asta, ai nevoie de mine iar eu am nevoie de tine, spune cu ochii în lacrimi.Nu mă respinge, te rog, izbucneşte în hohote.

Îl privesc și sincer, am simțit durerea pe care voia să mi-o transmită, plânge în fața mea.El, Paul Martin, care niciodată nu a cedat, îl pot observa cum îşi ține fața în palme, pentru a se ascunde.

Îmi ridic privirea şi o pot observa pe Sofia cum se abține să nu plângă însă chipul îi e deja inundat de lacrimi.

-Sofia...?întreb şocată ridicându-mă de pe scaun însă o observ cum fuge.Sofia!!!alerg la rândul meu după ea.

Îl observ şi pe Paul cum se ridică brusc, parcă trezit din transă şi aleargă.

Demnezeule...ce am făcut?

Apuc să văd prin geamul de sticlă cum se urcă în maşină şi porneşte motorul accelerând brusc.Încerc să încetinesc când realizez că nu mai am nicio şansă să o prind din urmă însă Paul aleargă nebun la maşina ce zace în parcare.

Am să îl omor.

Inapoi în firmă pentru a-mi lua lucrurile, trebuie să merg mai spre seară la ea acasă pentru a vorbi.Trebuie neapărat...până în momentul de față îmi este cea mai bună prietenă iar lucrul ăsta nu vreau să se schimbe nicidecum.

***

Mă aşez pe bancă şi privesc în jos la asfalt, mă tot gândesc la acel om ce mi-a întors lumea peste cap.Nu îmi dau seama ce ar trebui să fac, chiar nu îmi dau seama şi simt că îmi scapă printre degete.