ÎNCEPĂTOR

Capitolul 11-Suflet fără culoare.

Îmi aranjez cămaşa, apoi îmi închei vesta pe deasupra. Îmi leg şireturile de la bocanci, apoi îmi arunc rucsacul în spate şi ies pe uşă.

O nouă zi, o nouă provocare. Merg spre universitate abia târându-mi picioarele şi căscând încontinu. Sunt extrem de obosită, nu mi-am mai recăpătat somnul pierdut, încă de când am fost bolnavă. Aseară am reuşit doar să moţăi câteva ore, apoi la şase am pornit înapoi în campus. Am ajuns pe la opt şi ceva, dar nu am putut închide nici măcar un ochi. Şi încă sunt norocasă că astăzi am ore de le zece, altfel ar fi trebuit să lipsesc de la primul curs. Poate că totuşi soarta asta începe să mă simpatizeze.

Ajung în faţa sălii de curs şi realizez abia după ce citesc numele profesoarei, că am franceza. Asta înseamnă că va trebui să dau ochii cu Gabriel. Încă de aseară, de când a urcat la etaj, nu l-am mai văzut. Nici măcar nu a plecat odată cu noi, sunt sigură că nu l-am văzut aşa cum sunt sigură că timpanele nu mi-au fost zgâriate de vocea piţigăiată a Ameliei.

Inspir de câteva ori adânc, apoi răsuflu uşor şi încerc să-mi calmez tremuratul picioarelor. Deşi ştiu că sunt deja roşie la faţă, înaintez şi împing temătoare uşa. Îmi propun în gând să nu arunc vreo privire spre el, aşa că primul loc unde-mi arunc privirea este spre locul unde am stat data trecută. Jeff mă priveşte zâmbind, aşteptând să mă apropii. Îi răspund gestului şi încep să înaintez spre el bucuroasă, deşi un stol de fluturi s-a trezit acum în stomacul meu.

-Neaţa!mă salută politicos Jeff, în momentul în care mă aşez lângă el.

Îi răspund cu un zâmbet crispat, pentru că îmi stăpânesc din ce în ce mai greu impulsul de a-mi întoarce capul şi de a privi într-un loc anume.

-Nu e aici, face el deodată.

Îmi întorc capul spre el şi încerc să-i înţeleg spusele.

-Cine nu e?îl întreb clipind de câteva ori nedumerită.

El însă îmi aruncă o privire atotştiutoare, iar eu mă fac mică în faţa lui. Simt cum obrajii îmi ard şi cum mi se încinge tot corpul, deşi afară sunt doar câteva grade.

-Ah, reuşesc să articulez într-un final cedând.

Îmi întorc privirea spre ultima bancă din sală şi realizez că Jeff a fost băiat bun şi nu şi-a bătut joc de mine. Simt cum dezamăgirea mă cuprinde, desuflându-mă încet şi adormind la loc, insectele greu suportabile.

Doamna profesoară intră în sală în următorul moment, iar eu încerc să-mi îndrept toată atenţia spre ea. Începe să converseze în limba franceză cu câţiva studenţi, fapt care ne face pe noi, restul, să ne axăm concentrarea pe altceva. Eu încep să desenez cu pixul pe foaia albă, tot felul de simboluri, nici măcar de mine ştiute. Deodată o aud bătând din palme pe micuţa femeie din faţa clasei, pentru a ne face atenţi la ea, lucru care funcţionează, cel puţin în cazul meu.

-Bon, face ea entuziasmată. După cum bine ştiţi, urmează să împărţim proiectele. Vreau să vi le dau de pe acum, ca să aveţi timp să le finalizaţi la timp, continuă apoi în engleză.

Toţi încep să şuşotească, probabil stabilind echipele. Eu mă întorc încet spre Jeff şi îl surprind privindu-mă cu nişte ochi mari ca de căţeluş milog.

-Draga mea Eva, spune el dând din gene ca o fetiţă, nu-i aşa că îmi vei acorda onoarea de a-ţi scrie numele lângă al meu pe foaia pe care va fi scrijelit proiectul?

Pufnesc într-un râs deloc demn de o domnişoară, dar îmi revin repede şi abordez o postură dreaptă de prinţesă. Ştiam că voi face cu el proiectul, ba chiar aveam de gând să-l rog eu, în caz de se gândea la altceva, dar aşa decid să-l ţin pe el în suspans.