ÎNCEPĂTOR

Capitolul 27-Doar un vis frumos.

Restul săptămânii trece în acelaşi stil, petrecând timp cu Gabriel, antrenaţi în diferite discuţii. Mi-a făcut plăcere să aflu anumite lucruri despre el, cum ar fi că adoră caii, că a ales să urmeze biochimia datorită mamei lui, sau că a devenit dependent de ţigări de când s-a certat cu tatăl său. Dar mereu am avut impresia că ceva este în neregulă cu el, cu noi. Totul era bine atâta timp cât discutam de la o distanţă considerabilă, dar când ajungem să fim faţă în faţă, ceva se schimba la el, şi ajungeam să punem între noi o distanță de două ori mai mare decât cea de la care plecam. Nu am fost niciodată de acord cu relaţiile, în care 90% contează intimitatea, dar uneori, chiar simţeam nevoia să-l iau în braţe, sau să-l sărut, iar asta ajungea să nu se întâmple.

La cursuri am reuşit să iau notiţe şi să plec cu câteva date reţinute, dar simt în continuare că nu dau tot ce pot. Devin din ce în ce mai conştientă de faptul că marea distragere o reprezintă, nimeni altul decât Gabriel, dar simt că nu pot renunţa la el. Mai ales acum, când balanţa este înclinată spre partea, care ţine de resentimente, bune.

Ziua de vineri vine şi trece într-un stil greu de cronometrat, iar eu mă trezesc stând în camera mea, şi ascultând-o pe Kara.

-În seara asta vine Jeff aici, spune ea, iar eu o privesc înţelegătoare.

Încă nu i-a spus nimic despre sentimentele ei, iar el a început să fie mai distant cu ea. Chiar dacă spune că nu-l iubeşte, suferă din cauza faptului că Jeff nu are încredere în ea, şi consideră că doar se joacă cu sentimentele lui.

-Păi cam asta faci, îi spun, iar ea mă priveşte rănită.

Prost moment am ales să fiu şi eu sinceră.

-Kara, Jeff e iubitul tău, şi mintea ta ar trebui să fie ocupată doar cu el.

Mă ai ca exemplu pe mine!

Ea însă, continuă să se uite la mine sceptică, apoi se ridică de pe pat, şi se îndreaptă spre uşă.

-Este în jur de opt, mă duc să mă pregătesc de petrecere, spune, apoi dispare dincolo de uşă.

Da, petrecere.

Mă ridic la rândul meu de pe salteaua moale, apoi decid să cobor la parter pentru a vedea cum decurg pregătirile, şi pentru a vedea o anumită persoană.

Aşa cum era de aşteptat, Gabriel stă în bucătărie, şi priveşte atent cum ceilalţi fac ultimele retuşuri. Îmi iau inima în dinţi şi mă apropii de el. Mă observă imediat, dar decide să mă ignore. Îmi aruncă doar o privire analitică, apoi se întoarce la ceea ce făcea înainte. Deranjată de atitudinea lui, sunt pe cale să îl pun la punct, cu riscul ca toţi ochii să se mute pe mine, dar nu îmi dă ocazia. Cu o neruşinare de nedescris, trece pe lângă mine, şi tot ce spune este să îl scuz.

Îl privesc uimită cum urcă scările, şi decid că trebuie să mă ţin după el. Deşi sunt mai mult ca sigură că este conştient de faptul că îl urmăresc, intră în camera lui ignorându-mă. Nu ezit nimic, înainte de a apăsa hotărâtă pe clanţa uşii, şi de a mă strecura înăuntru.

Îl găsesc stând în faţa patului, îndreptat spre uşă, de parcă aştepta ca eu să dau buzna peste el. Mă priveşte cu ochii mijiţi, şi cu braţele încruţişate la piept, iar eu îmi dau ochii peste cap.

Ce mai este acum?

-Ce este în neregulă cu tine?izbucnesc eu, aruncându-mi mâinile în aer.

El ridică surprins din sprâncene, iar asta mă enervează şi mai tare. Doar un cuvânt, iar balanţa se înclină în partea cealaltă.