ÎNCEPĂTOR

Capitolul 45- Scăpat de sub control.

-Eva, eşti bine?întreabă Kara care îşi vâră capul în cameră.

Mă ridic în capul oaselor şi mă întorc spre ea pentru a-i putea zâmbi. Nu ştiu cât timp am stat în blestemata asta de cameră şi m-am gândit, dar am ajuns la o concluzie. Eu nu pot trăi aşa.

Kara intră şovăielnic în cameră şi închide încet uşa în urma ei. Se apropie apoi de pat şi se bagă lângă mine sub pătură.

-Ştiu că este greu de acceptat, dar nu poţi lăsa asta să te doboare, îmi spune ea în timp ce mă ia în braţe.

O înconjor la rândul meu cu braţele şi îmi sprijin capul de umărul ei.

-O să fiu mereu aici pentru tine, dacă vei avea nevoie de ceva, adaugă iar eu îmi ridic privirea spre ea.

Îi arunc o privire serioasă, iar ea îmi zâmbeşte încurajator.

-Defapt, este, îi spun iar ea se arată încântată de veste. Vreau să-i spui lui Jeff adevărul, continui iar entuziasmul ei se dezumflă.

Rupe contactul vizual şi începe să-şi frământe agitată mâinile în poală.

-Minciuna distruge oameni, murmur pe final, iar ea inspiră acut.

-Ştiu, începe cu o voce slabă. Jeff este un băiat extraordinar şi merită o fată care să-i poată oferi toată dragostea de care are el nevoie, adaugă iar eu o privesc atent. O să-i spun cât de curând, continuă iar eu mă declar mândră de ea.

Tot restul zilei continuând cu duminca, îmi petrec timpul alături de ea, iar asta mă opreşte cu succes să nu cad în vreo depresie. Luni am încercat să mă concentrez cât am putut la cursuri pentru că sunt conştientă de faptul că urmează sesiunile. Chiar dacă trec printr-o perioadă grea, nu vreau să risc să am restanţe şi să-mi pierd locul la cămin.

În ziua aceea, prânzul l-am luat alături de Gabriel, care mi-a rămas  alături. A încercat pe cât posibil să mă facă să înţeleg că prezenţa mea îi face mai mult bine decât rău, iar asta mi-a mai anesteziat puţin mintea. Cu toate acestea, am ales să-mi termin ziua cu o carte bună, aşa că imediat ce cursurile s-au încheiat am pornit încet spre cămin.

Suntem deja în luna martie, iar în aer pluteşte mirosul plăcut al florilor. Natura învie, iar peisajul oferit de aceasta este unul uimitor. Copacii golaşi care îşi croiesc acum noi veşminte, iarba care începe să prindă culoarea intensă a smaraldului, păsărelele care au început din nou să ne încânte cu ciripitul lor melodios. Pot spune că mi-a lipsit până şi soarele, care abia acum revine în putere.

Ajung cu o întârziere bine justificată în faţa căminului şi sunt pe cale să intru cu o stare mult mai bună. Îmi voi face un ceai cald şi voi reciti cartea lui Shakespeare pe care am cărat-o cu mine.

Cu zâmbetul pe buze păşesc pe prima treaptă din faţa căminului, dar o siluetă din apropiere îmi atrage atenţia.

Inima începe să bată mai puternic pompând sângele cu o viteză extraordinară prin vene şi umplându-mă de adrenalină.

Îmi întorc încet privirea prin parcarea căminului şi parcă timpul se mişcă cu încetinitorul. Mă opresc în momentul în care dau de umbra suspectă şi împietresc în momentul în care descopăr indentitatea persoanei. Ochii mi se măresc considerabil iar maxilarul mi se încleştează puternic. Unghiile îmi intrau deja în pielea palmei, iar aerul nu-mi mai ajungea în momentul în care analizez silueta apropiindu-se.

-Bună, Evelyn, spune mama, iar eu simt nevoia urgentă de a o lovi.

Îmi zâmbeşte nevinovată, iar eu mă trezesc înaintând ameninţător spre ea.