ÎNCEPĂTOR

Capitolul 30-Să înceapă Crăciunul.

Stau şi îi privesc chipul liniştit, cu trăsături armonioase. Respiraţia i s-a liniştit şi adâncit, ceea ce înseamnă că a adormit. Eu îmi opresc cu greu pleoapele să nu alunece închise, iar când într-un final decid că ar fi cazul să plec, îmi adun tot curajul pentru asta. Îi mut încet capul din poala mea, apoi mă strecor cu grijă, ca să nu îl trezesc, de lângă el. Când într-un târziu, mă văd în picioare şi gata de plecare, îmi mai permit puţin să-l privesc. Inima mea este epuizată în acest moment din cauza tuturor stărilor prin care am trecut în ultimul timp, dar totuşi nu mă îndur să-l părăsesc.

Este atât de frumos, înzestrat cu trăsături atent sculptate. Iar în acest moment, când nu se încruntă spre mine, încep să înţeleg de ce nu îl pot urî.

Îi mai veghez câteva momente somnul, apoi mă trezesc zâmbind spre el. Mă urăște, iar eu m-am îndrăgostit de el. Soarta nu putea să-mi joace o festă mai proastă decât asta.

Hotărâtă că trebuie să pun distanță între mine și frumosul adormit, îmi mut privirea de pe chipul lui, dar aceasta îmi cade pe un obiect suspect pe care tocmai am călcat. Mă întind să ridic obiectul ce pare a fi o carte, și descopăr că am avut dreptate. Pe coperta vișinie uzată, reușesc să deslușesc Război și pace. Surprinsă de ce am descoperit, arunc o privire spre Gabriel să mă asigur că doarme, apoi îmi permit să răsfoiesc uimitoarea carte. Observ marginile îngroșate din cauza utilizării excesive, scrisul șters din cauza vechimii cărți, și chiar paginile ușor rupte. Îmi dau seama imediat că această carte are o însemnătate mare pentru el, ori îi place extraordinar de tare.

Mai răsfoiesc cartea câteva clipe, apoi o las cu grijă pe biroul din camera lui. Imediat mă retrag, și așa s-a terminat duminica mea.

*****

-Trezeşte-te odată!aud deodată.

Îmi deschid ochii buimacă, numai să o găsesc pe Kara roşie la faţă. Mă aştept chiar să scoată fum pe urechi, la cât de agitată este.

-Cum ai putut adormi într-un moment ca ăsta?continuă ea pe un ton ridicat, iar eu mă ridic în capul oaselor.

Şi eu mă întreb acelaşi lucru în momentul în care realizez situaţia în care mă aflu. Îmbrăcată şi pregătită de plecare, am căzut într-un somn adânc, din care cu greu a reuşit să mă scoată Kara. Mă ridic imediat de pe pat, pe care ţin să-l aranjez înainte să-mi iau bagajul şi să părăsesc pentru aproximativ o săptămână casa.

Nu pot să cred că este deja 23 decembrie, iar noi trebuie să ne grăbim să prindem avionul. Pentru că ne-am trezit pe ultima sută de metri, am prins o cursă spre New York la patru a.m. Dar am zis să riscăm ca să putem fi în ajunul Crăciunului în marele oraş.

Nici nu ştiu când am ieşit din casă, sau când am intrat în taxi, şi încă nu sunt conştientă de faptul că acum mă aflu într-un avion, alături de persoanele care mi-au schimbat radical viaţa.

-Sunt aşa entuziasmată, mărturiseşte Kara lângă mine.

Îi arunc o privire fugară, ca să nu pierd priveliştea uimitoare pe care mi-o oferă zborul, şi constat că aşa este. Totuşi nu pare mai entuziasmată decât mine, care se va bucura într-un final de zăpadă adevărată.

Orele se scurg aproximativ rapid, iar eu mă trezesc în jurul orei şapte dimineaţa în aeroportul aglomerat, aşteptând să-mi găsesc bagajul pe banda rulantă. Zborul a durat mai mult decât se preconiza, iar asta datorită ninsorii abundente ce a pus stăpânire pe U.S.A.

-Vom închiria două-trei maşini, se aude Haden în spatele meu. Vom avea nevoie de ele, mai face în timp ce mă ajută să-mi ridic bagajul.

Imediat ce mi-l pune pe pământ, îi mulţumesc, şi mă grăbesc să ies în parcare. Până la urmă s-au închiriat două maşini, şi m-am putut bucura de compania lui Haden, Stephen, Kara şi Jeff, în timp ce în celălalt autovehicul se aflau ceilalţi.