ÎNCEPĂTOR

Capitolul 13-Mai prost decât credeam.

Astăzi, marţi, este întâi noiembrie. Încă o lună din viaţa mea s-a scurs. Stau şi îmi mut privesc de la Jeff la Kara şi înapoi, iar un zâmbet mi se întinde pe chip. Sunt atât de recunoscătoare că i-am întâlnit şi pentru că-mi fac viaţa mai frumoasă.

-In love with the shape of you, cântă Jeff din toţi rărunchii.

Încep să râd, acompaniată fiind de ceilalţi.

-We push and pull like a magnet do, continuă şi Haden apoi.

Ed Sheeran se aude în tot autovehicului, făcând atmosfera, una de vis. Râdem, glumim şi ne trezim cu toţii cântând:

-I'm in love with your body!

Singurul care se mulţumeşte doar cu privitul, este Stephen, care încearcă să se concentreze la drum.

-Mai relaxează-te şi tu, i se adresează Haden. Haide, dă-i drumul. Să te auzim cântând maestre!

Stephen doar îi zâmbeşte subtil, apoi îmi aruncă o privire fugară prin oglinda retrovizoare. Îi zâmbesc şi continui cu buna dispoziţie, cântând în mare voie.

-Hai să nu, îi răspunde într-un final el.

-Eşti aşa plictisitor!râde Haden pe seama lui, lovindu-l în braţul îndreptat spre el.

Am acceptat să-i însoţesc şi la această ieşire. Se pare că astăzi toată lumea a avut o stare mai bună, având în vedere că Jeff şi Haden au renunţat la şofat şi au decis să meargă alături de mine şi Kara, în camioneta lui Stephen. Haden stă pe locul pasagerului, cântând de zor, iar Jeff, alături de mine şi de Kara, ocupăm bancheta din spate. Mergem de ceva vreme pe un drum de munte, iar aerul proaspăt reuşeşte să intre în maşină, bucurându-mi plămânii.

Radio-ul se opreşte brusc, probabil pierzând semnalul, iar atmosfera se pleoşteşte subit.

-Ştiţi ce mă întreb, face deodată Haden privind gânditor pe geam.

Încă sunt supărată pe el, dar uneori mă gândesc să-l iert. Poate dacă şi-ar cere scuze şi ar încerca să nu se mai comporte ca un câine în călduri, aş reuşi s-o fac.

-Uimeşte-mă dragă, îi acompaniază Kara şarada.

-De ce se spune o pereche de chiloţi, când este doar un chilot?continuă el îngândurat.

Şi când credeam că poate i-a mai venit mintea la cap. Jeff şi Kara încep un râs colorat, acompaniaţi fiind de Haden, iar Stephen doar îl priveşte plictisit.

-Maturizează-te, îi spune el lui Haden.

Eu însă doar îi privesc pe cei din jur şi încerc să-mi dau seama ce este aşa amuzant. Râd de gluma lui proastă, sau de prostia lui?

-Eva, ţie nu ţi se pare amuzant?mi se adresează Haden, în continuare.

Îşi întoarce privirea spre mine, dar eu mă mulţumesc să-l privesc sceptică.

-Eşti supărată pe mine, concluzionează el. Nu înţeleg ce am făcut, termină el bosumflat.

Serios? Nu înţelegi! Păi cum să-ţi spun, nu tuturor ne place să fim subiect de râs în faţa ta, măscăriciule.

-Eva, spune el în continuare serios. Dacă ţi-am greşit cu ceva, deşi nu ştiu cu ce, îmi cer iertare.

Ei bine, asta cu siguranţă a fost neaşteptat. Îl privesc mirată preţ de câteva clipe, apoi decid să cedez. Oricum supărarea s-a mai diminuat şi aveam de gând să-l iert în curând. Nu sunt o persoană care să ţină ranchiură, deşi există nişte excepţii.