ÎNCEPĂTOR

Capitolul 19-Momentul cheie.

Mi-am deschis ochii şi mi-am permis să-i privesc chipul întunecat. Arăta de-a dreptul înfricoşător, privindu-mă încruntat, cu o cută adâncă între sprâncenele groase, şi doar cu jumătate de faţă luminată.

Mi-am descleştat degetele din cămaşa lui şi am înghiţit în sec. Deşi a fost cel mai special şi cel unic moment din viaţa mea, am rămas cu un gol imens în stomac, care mă avertiza că ceva nu e bine.

-Asta a fost nepotrivit, spune el înainte de a face un pas înapoi.

Îmi ridic timidă privirea spre el şi încerc să-i descifrez vreo reacţie. Dar întunericul din jur nu mă ajută. Îi pot vedea doar ochii verzi care strălucesc prin întuneric, şi care mă privesc pasibili, de parcă nimic nu s-a întâmplat.

-Voi lua legătura cu Kara, mai spune înainte de a se întoarce pe călcâie şi de a pleca.

Rămân pe loc şi-i privesc umbra care devine din ce în ce mai mică şi difuză. Continui să-l urmăresc până dispare din raza mea vizuală, şi abia apoi dau drumul aerului care mi s-a blocat dureros în piept.

Da, a fost de-a dreptul nepotrivit. Dar totuşi, special.

Aceeaşi fază mi se derulează la nesfârşit în minte, iar eu mă trezesc visând cu ochii deschişi. Încă îi simt buzele lipite de ale mele, deşi au trecut câteva ore bune de la incident.

Stau şi ascult pe cel aflat în faţă şi care ne predă literatură universală, dar nu aud nimic. Îi văd buzele mişcându-se, dar cuvintele îmi ocolesc urechile. Aşa am ţinut-o tot cursul, şi nu am reuşit să-mi revin nici pentru următorul. Cursul de pedagogie, m-a prins în aceeaşi stare de melancolie şi nostalgie.

-Pământul către Eva, mă ghionteşte colegul de bancă deodată.

Îmi scutur capul de câteva ori, apoi îmi întorc privirea spre Stephen.

-Sunt aici acum, îi comunic amuzată.

Poate m-aş considera jignită în alte condiţii, dar acum, sunt şi eu conştientă de faptul că sunt cam aeriană.

-Mă bucur, face el la fel de amuzat. Azi iei masa cu noi, nu? Nu te mai las nemâncată, continuă din ce în ce mai serios.

Eu îmi menţin zâmbetul pe buze cât timp îi răspund:

-Sigur!

Îşi ridică un colţ al buzelor într-un zâmbet ştrengar, iar mie îmi vine să îl iau în braţe.

M-am super ataşat de aceşti oameni, într-un timp relativ scurt. Poate nu este o decizie atât de rea să mă mut alături de ei. Cu siguranţă nu mi-ar displăcea să-i am mai aproape.

Tot cheful îmi piere, iar zâmbetul mi se estompează în momentul în care îmi aduc aminte de Gabriel. Oare cum ar trebui să mă comport cu de el acum? Trebuie mai întâi să văd cum va reacţiona el, şi ce loc mai bun să văd asta, decât la The Lodge?

Dar mai bine nu eram curioasă să aflu.

La ce te aşteptai Eva?

Stau pe partea mea de canapea, şi încerc să-l evit cât pot de mult. Singura privirea pe care mi-a aruncat-o, a fost atunci când am intrat pe uşa localului şi atât. S-a arătat de-adreptul mirat să mă întâlnească acolo. Probabil îşi imagina că mă voi ascunde de el. Ei bine, spre dezamăgirea lui, gaura care trebuie să mă înghită încă nu e gata, şi nici cu Harry Potter nu am apucat să vorbesc despre pelerina invizibilă.

Îmi dau ochii peste cap de fiecare dată când arunc o privire spre el şi îl văd concentrându-se pe altceva, iar apoi încerc să-i urmez exemplul. Reuşesc într-un final să îmi concentrez toată atenţia pe mâinile mele care se frământă în poală, dar nu realizez că m-am izolat de toată lumea, în încercarea de a scăpa de el.