ÎNCEPĂTOR

Capitolul 1-Câteva schimbări.

 *Carte needitată*
Vreau să țin să vă amintesc că această carte, este prima pe care o public pe wattpad. Vreau să fiți înțelegători cu mine și să treceți cu vederea primele capitole, de care nu sunt chiar mândră, pentru că promit să dau ce-i mai bun din mine și să nu dezamăgesc.
Lectură plăcută!

Mă uit în oglindă pentru a mă verifica pentru ultima dată. Observ cum încet-încet devin din ce în ce mai palidă, aşa că mă ciupesc de obraji. Îmi trec mâinile prin părul lăsat că o cascadă pe spate, apoi îmi mai aranjez cămaşa albă şi termin, fiind gata de plecare.

Cu cât mă apropii mai mult, cu atât genunchii îmi tremură mai tare. Simt un gol în stomac şi cred că sunt pe cale să leşin. Mă opresc în loc să respir de câteva ori, pentru a mă putea linişti. Nu credeam că va fi atât de greu. Bine, ştiam că va fi dificil. De una singură, într-un oraş pe care nu-l mai văzusem niciodată înainte, la un ocean depărtare de familie. La o şcoală nouă, fără prieteni, fără ca măcar să am vreo cunoştinţă la 10 kilometri depărtare.

Ar trebui să mă opresc din gândit, că altfel o să leşin aici. Sigur nu este un mod mai plăcut de a începe facultatea decât printr-o scenă demnă de Oscar. Cu siguranţă toată lumea îşi doreşte să fie prietenă cu o leşinată. Este foarte plăcut să vorbeşti cu cineva şi să te gândeşti că poate leşina în orice clipă.

Cu toate acestea, nu mă pot considera, o fată pentru care să-ţi faci prea multe griji. Mereu lumea m-a văzut drept o persoană care poate să-şi ducă singură de grijă. Asta probabil din cauza celor câtorva kilograme în plus, care mă fac să arăt că o persoană bine făcută, care nu se neglijează. Uneori m-a deranjat, dar în momentul de faţă nici nu prea le dau importanţă. M-am obişnuit cu ele, sunt ale mele.

Simt deodată cum sunt împinsă din spate şi revin cu picioarele pe pământ. Impactul a fost destul de puternic şi m-a făcut să mă deplasez vreo doi-trei paşi în faţă.

Dacă ar fi fost una din prietenile mele cele mai bune aici, s-ar lasă cu scandal. Eu însă, nu m-am purtat niciodată nepoliticos şi nici nu am ţinut pică. În bătrâna Anglie, am fost crescută de nişte părinţi exemplu. Cu un tată judecător şi o mamă avocată, am primit educaţie de nota zece şi nu pot spune că mi-a displăcut. Mereu i-am admirat şi sper că într-o zi să-i pot face mândri. Mi s-a spus că dacă faci dreptate, dreptate vei primi. Întotdeauna am fost de acord cu asta. Nu am fost un copil alintat, pentru că părinţii nu şi-au permis, dar nici nu m-au lipsit de iubirea părintească. Am fost mereu pe linia de plutire, nici prea mult, nici prea puţin. Nu am dus lipsă de nimic, fiind şi singurul copil. Am învăţat mereu exemplar la şcoală, dar asta i-a făcut pe colegi, sau chiar pe majoriatea copiilor de vârsta mea să mă îndepărteze.

Nu prea ai vrea să fii prieten cu fata a cărei părinţi sunt obsedaţi de dreptate. Sau, nu vrei să te împrieteneşti cu fata perfectă, care te va face să te simţi inferior.

Cu toate acestea, am reuşit să-mi fac două prietene, pe care le-am considerat surorile mele. Părinţii lor nu aveau servicii extraordinare, ba chiar tatăl uneia era şomer, dar pentru mine nu asta a contat, ci sufletul lor. M-am îndrăgostit de ceea ce era în interiorul lor, pentru că pentru mine asta contează la un om.

-Scuze drăguţă!

Mă întorc şi mă uit mirată la fata blondă care râde cu gura până la urechi.  Mă întreb ce e aşa amuzant. Este însoţită de doi indivizi, care seamănă foarte bine cu ea. Probabil sunt prieteni sau ceva. Ea are părul tuns scurt şi nişte ochii de smarald care ies în evidenţă din cauza machiajului negru intens. Buzele au culoarea sângelui. Dar ceea ce mi-a atras atenţia a fost cercelul din sprânceana dreaptă care străluceşte puternic din cauza soarelui.