ÎNCEPĂTOR

Capitolul 46-Totul se va rezolva.

Imediat ce am încheiat conversaţia telefonică cu Stephen , i-am înapoiat obiectul fetei şi i-am mai mulţumit de un milion de ori.

Încerc să devin serioasă ca să nu dau nimic de bănuit, apoi ies din baie. Cei doi bărbaţi încă nu s-au mişcat de la locurile lor, iar eu sper că nu au auzit nimic. Oftez în timp ce le mai arunc câte o privire plină de resentimente, apoi mă pun în mişcare. Eram gata să ies din hotel, când mama îşi face apariţia în faţa mea.

-Unde pleci?mă întreabă iar eu îmi ridic o sprânceană spre ea. O să rămânem în seara asta aici, continuă cu o voce hotărâtă.

Dau să protestez, dar îmi dau seama că ar fi fără folos. O privesc apoi, cum se pune în mişcare, iar eu mă simt nevoită să o urmez. Tocurile ei răsunau puternic în holul gol şi eu mă umplu cu o doză mare de anxietate. Apasă cu delicateţe butonul de chemare a liftului, iar eu simt că nu mai am puţin şi explodez.

-De ce ai făcut toate astea?o întreb înainte de a-mi da seama.

Se opreşte din tot ce făcea până atunci şi îmi aruncă o privire plină de repulsie.

-Pentru a demonstra că sunt cea mai bună, îmi replică ea pe un ton dur.

Mă încrunt în momentul în care nu înţeleg la ce se referă, iar ea oftează puternic.

-Toată lumea îmi spunea că nu sunt destul de bună pentru Carl, îşi continuă povestea muşcând din cuvinte. Mi-au reproşat faptul că am fost vicleană şi i-am dăruit un copil doar pentru a-l ţine lângă mine, adaugă în acelaşi stil.

O urmă de regret se întipăreşte pe chipul ei, iar eu o privesc complet surprinsă. N-am auzit niciodată aceste lucruri. Mereu am crezut că lucrurile sunt în regulă între ei. Ba chiar, puteam să jur că tata o iubeşte cu toată fiinţa lui.

-Le-am demonstrat că eu sunt prea bună pentru el, continuă aruncând cuvintele printre dinţii încleştaţi.

Execut un pas spre ea, dar uşile liftului se deschid cu un sunet de clopoţei şi mă simt nevoită să mă strecor înăuntru.

-Nu ştiam despre asta, spun eu acoperind muzica liniştită din jur.

Ea nu îşi întoarce privirea spre mine, iar asta mă face să simt nevoia de a mă apropia de ea. Mă opresc în momentul în care îmi replică.

-Nu-mi găsesc scuze, spune ea uşor.

-Tata te-a iubit, îi spun în schimb.

Mă aşteptam să-i văd în următoarele momente chipul înnecat în lacrimi, dar în schimb ea începe să râdă.

-E prea naiv pentru genul meu, spune ea, iar eu mă enervez din nou.

-Nu regreţi nicio clipă pentru că l-ai înşelat?izbucnesc pe un ton ridicat.

Îşi întoarce privirea spre mine, iar eu împietresc când îi văd zâmbetul.

-Nu regret că am cunoscut un om care să mă înţeleagă, îmi răspunde şi simt cum mă cutremur.

-Un om la fel de ticălos ca tine!murmur plină de repulsie spre ea.

Menţin contactul vizual, pe care ea îl întrerupe când îşi dă ochii peste cap.

-Să facem un pact, spune ea apoi, privind drept în faţă.

Nu spun nimic, dar decid să-i urmăresc chipul în reflexia uşilor metalice.

-Văd că ţii mult la tatăl tău, continuă iar eu dau afirmativ din cap. Tu nu spui nimic despre ce ai aflat, iar eu îl părăsesc pe Carl, adaugă hotărâtă. O să puteţi fi amândoi fericiţi, termină pe un ton scăzut.