ÎNCEPĂTOR

Capitolul 38-Locul de unde am plecat.

Mama, come here, approach, appear.

Daddy, I'm alone, cause this house don't feel like home.

If you love me, don't let go.

Hold, Hold on, Hold on to me.

Cause I'm a little unsteady. A little unsteady.

Lectură plăcută!

-O să-mi fie dor de tine, spune Kara în timp ce mă trage într-o îmbrăţişare de urs.

-Vacanţa durează doar o săptămână, îi spun eu ca să o liniştesc.

-Exact, o săptămână în care nu ne vedem, continuă ea să se plângă.

Nu ştiu când a trecut timpul, dar curând m-am trezit că a început vacanţa dintre semestre. Mi-am împachetat câteva haine, pentru că urmează să merg cu avionul înapoi în Anglia. Kara şi Tyler au de gând să-ţi viziteze părinţii, lucru pe care o să-l facă majoritatea. Ei vor fi primi care pleacă, aşa că acum cu greu încercăm să ne luăm rămas bun.

-Vom ţine legătura, îi spun în momentul în care observ că nu are de gând să-mi dea drumul.

-Să îndrăzneşti să nu te ţii de cuvânt, mă avertizează ea în schimb.

Am fi stat mult şi bine încercând să ne despărţim, dacă nu apărea Tyler. Kara l-a ascultat ca o soră bună ce este, iar în curând am rămas singură în faţa căminului.

Mă întorc în camera mea şi încerc să mai aşez din lucruri. Simt un gol mare în stomac, iar palmele îmi transpiră din cauza emoţiilor. Gândul că mă voi întoarce acasă, mă face să mă simt vulnerabilă. Dar de un lucru sunt sigură, nu mai sunt aceeaşi Evelyn care a părăsit cândva Marea Britanie.

Jeff urmează să mă ducă la aeroport, aşa că s-a prezentat în faţa uşii mele la ora stabilită. În unele momente trebuie să fii punctual, iar asta este o calitate de care se bucură bunul meu amic.

-Eşti pregătită?mă întreabă el în timp ce ne punem în mişcare.

Dacă stau şi mă analizez puţin, membrele care îmi tremură iar culoare dispărută din obraji trebuie să mă dea de gol.

-E nevoie să răspund?întreb în schimb.

Jeff începe să râdă, iar eu mă mai destind puţin. Oftez şi încerc să mă relaxez deşi ştiu că nu prea o să-mi iasă.

-Tu eşti pregătit să-ţi revezi părinţii?întreb ca să schimb subiectul.

-Nu ştiu sigur, răspunde pe un ton amuzat. O să-mi sară în cap şi-o să mă pună să le povestesc tot ce am făcut, continuă printre crize de râs. Nu e atât de bine să ai nişte părinţi protectivi, adaugă la final.

Râd la rândul meu, dar tot entuziasmul îmi piere când ajung în aeroport. Inima mi-o ia la goană şi simt că nu mă mai ţin picioarele. Chiar fac asta, mă întorc acasă.

Jeff nu mă părăseşte nicio clipă în aglomeraţia aeroportul, iar momentul în care trebuie să ne luăm la revedere devine extrem de greu.

-Promite-mi că-mi vei scrie, spune el în timp ce-şi duce o mână la inimă.

Mă abţin cu greu să nu râd de toată scena asta, şi decid să intru în joc.

-Imediat ce voi trece graniţa şi mă voi asigura că totul este in regulă, bravule domn, spun eu dând din gene ca o domniţă de pe vremuri.