ÎNCEPĂTOR

Capitolul 37-Acum sunt pregătită.

A time when I, 

Didn't feel like there was something missing.

Now my body and mind are so distant.

Don't know how to escape from this prison.

How can I...free my mind..

Cause I can't breathe, I can't breathe...

How can I...be alright...

-Eva?se aude deodată iar eu tresar.

Nu ştiu cât timp am stat pe banca aceea, dar sunt sigură că am mai pierdut nişte cursuri.

Mă întorc buimacă spre persoana care se apropia de mine, numai să-l văd pe Jeff. În momentul în care facem contact vizual, devine îngrijorat şi din două mişcări se aşază lângă mine. Mă prinde de umeri şi mă analizează atent, iar eu fac acelaşi lucru. Părea de-a dreptul deprimat în momentul în care am făcut contact vizual.

-Jeff, eşti bine?îl întreb în schimb, iar el pufneşte a dezaprobare.

-Am auzit ce s-a întâmplat, continuă el. Cum eşti?adaugă pe final.

Încerc să îi zâmbesc, iar el mă citeşte imediat, la fel cum a făcut-o mereu. Dă din cap în timp ce îşi strânge buzele într-o linie fină, apoi îşi întoarce privirea şi oftează.

-Jeffrey, îi spun şi încerc să-i prind privirea.

Pare de-a dreptul tulburat, iar asta mă face să simt o strângere de inimă.

-Sunt bine Eva, spune el evitându-mi privirea.

-Nu mă poţi minţi, îi replic în schimb, iar el începe să râdă.

-Se pare că micuţa Eva a învăţat să citească dincolo de cuvinte, mă tachinează el evitând subiectul.

-Micuţă?icnesc eu contrariată. Suntem de aceeaşi vârstă!îi replic şi imediat izbucnim amândoi într-un râs sincer.

Ne privim în ochi şi simt că nu mai este loc de cuvinte. Îl iau în braţe, iar el îşi sprijină capul de creştetul capului meu.

-Ce face iubirea din om, spune la un moment dat, iar eu pufnesc a dezaprobare.

-La mine e ură, nu iubire, îi replic dar el nu cade în plasă.

-Draga mea Eva, nici tu nu mă poţi minţi pe mine, spune el în schimb iar eu îl strâng mai tare în braţe.

În ultima perioadă nu prea am mai vorbit cu el, iar asta m-a făcut să-mi dau seama acum cât de mult mi-a lipsit prezenţa lui.

Am decis apoi să lipsim de la celelalte cursuri şi să ne bucurăm de compania oferită de celălalt, şi după mult timp, pot spune că am râs şi am zâmbit sincer.

Dar imediat ce m-am trezit singură în camera de cămin, gândurile au revenit, iar imaginea lui Gabriel a început să mă bântuie. Am făcut ce trebuia, m-am ţinut departe de el. Atunci de ce mă simt vinovată de faptul că nu l-am ascultat?

Oftez, apoi îmi aşez perna şi încerc să adorm.

M-am trezit în dimineaţa următoare cu o durere cumplită de cap, dar asta nu m-a oprit să mă prezint la cursuri şi să mă prefac că totul este bine. Cu învăţatul o duc destul de greu şi trebuie să mă adun. Dar sunt conştientă de faptul că nu pot face asta. Nu până nu vorbesc cu Gabriel şi lămuresc lucrurile.