ÎNCEPĂTOR

Capitolul 41-Încredere şi libertate.

So let me just give up, so let me just let go.

If this isn't good for me, well, I don't wanna know.

Let me just stop trying, let me just stop fighting.

I don't want your good advice, or reasons why I'm alright.

You don't know what it's like..

-Dragă, începe tata în momentul în care mă vede. Eşti bine?întreabă când îmi observă starea.

-Sunt bine, mă grăbesc eu să răspund. O să sar peste cină, îi aduc la cunoştinţă, apoi mă grăbesc să dispar.

Sunt sigură că l-am lăsat cu nişte cuvinte în gură, dar în acest moment chiar nu mă simt în stare să port o conversaţie cu el. Încă de când l-am lăsat pe Gabriel singur în parc, am încercat să mă opresc din plâns şi să îmi revin. Ultimul lucru pe care l-aş fi vrut, ar fi fost ca tata să mă vadă în starea asta. În ultima perioadă, am observat că plâng foarte des, dar niciodată în faţa oamenilor dragi mie.

Apăs agitată pe butonul care cheamă lifutul, dar sunt pe cale să o iau pe scări când uşa metalică se deschide brusc. Urc înainte să mai vină cineva şi apăs numărul etajului la care se află camera mea. Imediat ce mă trezesc singură, mă întind în pat şi dau frâu liber sentimentelor.

De ce trebuie să fie aşa mereu? Trebuie neapărat ca fericirea mea să dureze câteva momente?

Oftez stresată, apoi mă opresc din plâns. Imediat ce simt că sunt stăpână pe reacţiile mele, mă ridic din pat şi mă pregătesc de culcare. Camera în care am fost cazată este uimitoare. Conţine un hol şi-o baie şi abia apoi un dormitor de ultimă generaţie. În alte cazuri m-aş fi arătat curioasă şi entuziasmată de ceea ce-mi oferă hotelul, dar acum, nu-mi arde de absolut nimic. 

După o baie fierbinte, toate oasele mi se înmoaie şi mă pot declara liniştită. Dar cum intru în cameră, privirea îmi cade pe aparatul de fotografiat iar totul revine. Închid ochii şi încerc să mă calmez, iar spre surprinderea mea, reuşesc. De obicei acum aş verifica pozele făcute, dar având în vedere că acestea mi-ar aduce aminte de o anumită persoană, decid să evit. Aprind în shimb o lumânare parfumată şi îmi aşez patul. Eram pe cale să mă întind şi să încerc să adorm, când se aude o bătaie uşoară în uşă. Stau şi privesc sceptică  spre singura piesă de mobilier care mă desparte de persoana care mă vizitează la ora, dar decid să deschid. Cu paşi mici şi nesiguri, ajung în dreptul uşii şi apăs pe clanţă.

Rămân uimită când descopăr că persoana care se află în faţa uşii mele, este mama. Îi arunc o privire confuză, iar ea se arată de-a dreptul jenată. Îi las drum liber în cameră şi privesc holul curioasă. Nu mă aşteptam ca mama să fie cea care îmi face o vizită, şi mai surprinzător este faptul că nu tata a târât-o până aici.

O privesc cum se aşază şovăielnic pe pat, apoi îşi întoarce privirea spre mine. Îmi dau seama că este stânjenită, dar tot nu mă pot abţine să nu mă întreb de ce se află aici. Ar fi bine să aibă un motiv bun, pentru că din cauza ei am dat cu bâta la un nou început alături de Gabriel.

De ce se află ea aici până la urmă?

-Evelyn, spune mama încercând să-şi găsească cuvintele.

Mă apropii de ea şi îmi pun mâinile în sân aşteptând să continue.

-Am auzit de la tatăl tău că nu te simţi bine, spune ea iar eu rămân uimită.