ÎNCEPĂTOR

Capitolul 20-Să ne asumăm.

Următoarele zile au trecut într-un ritm alert. Împărţită între făcutul bagajelor, proiecte, învăţat, serviciu şi cursuri. Domnul director s-a arătat bucuroa când i-am spus că mă mut din cămin, iar asta m-a încurajat. Mi-a urat succes, iar la câteva zile a început mutarea. Din cele opt camere pe care le oferă casa, doar şase erau ocupate, pentru că Tyler şi Vanessa stau împreună. Aşa că am primit o cameră separată, vis-a-vis de cea a Karei. A mai rămas doar una goală, iar Kara are de gând să îl aducă pe Jeff, dar mai întâi aşteaptă să se calmeze apele. Camera pe care am primit-o, nu este imensă, dar nici prea mică, aş putea spune perfectă. Culorile de crem şi maro, sunt îmbinate armonios, dar ceea ce m-a bucurat cel mai tare, a fost baia. Într-un final, am şi eu o baie proprie. Era oribil să o împart pe cea de la cămin. Un pat de două persoane tronează în mijlocul peretelui principal, de-o parte și de alta a acestuia se găsesc două noptiere, iar deasupra lui este atârnat, un minişifonier, numai bun pentru hainele mele. În dreapta, peretele este înjumătăţit de un geam, iar dedesubtul lui se găseşte un birou mic şi un scaun potrivit pentru el. Pe peretele opus, se găsește o uşă din lemn, care dă în baie, propria baie. Mă trântesc în patul imens şi confortabil şi mai că mă fură somnul. Cum nu îmi permit să risipesc timpul, mă ridic şi încep să îmi aranjez camera. Timpul se scurge, iar soarele apune.

Prietenia dintre mine şi Stephen, s-a consolidat după cele întâmplate, iar cea cu Kara, la fel. Totuşi relaţia mea cu Gabriel, a evoluat de la „dificilă" la „imposibilă". Ne întâlnim pe hol întâmplător şi încerc să vorbesc cu el, dar el doar mă evită aruncându-mi câte o privire indiferentă. Proiectul la care lucrăm, a rămas în acelaşi stadiu, iar asta mă nemulţumeşte. Acum, între treburile la care trebuie să mă împart, mai adaug şi ţinutul după el.

Într-o dimineaţă, ne-am întâlnit în bucătărie, iar eu am decis să-l abordez.

-Gabriel.

El tocmai îşi turna cafeaua în cană, aşa că se prefăcuse că nu sunt acolo.

Îmi dau ochii peste cap din cauza frustrării, cât de imatur este acest om!

-Uite care e treaba, continui eu, înainte de a pleca şi de a se încuia în camera lui. Nu mă ţin după tine pentru că-mi place. Am înţeles, ok?

Atunci decide să îmi acorde atenția lui și se întoarce spre mine aruncându-mi o privire confuză. O cută i se adânceşte pe frunte treptat, iar mie îmi vine să-l zgâlţâi până îşi revine.

-Am înţeles că nu mă vrei în preajma ta, îl lămuresc eu imediat.

Ochii i se măresc puţin din cauza confuziei, dar eu încerc să nu-l bag în seamă.

-Evelyn, începe el.

Eu însă nu-i dau ocazia să-mi trântească nişte replici de-ale lui, şi mă grăbesc să continui:

-Fac asta pentru proiect, spun în continuare serioasă.

Rupe contactul vizual și îşi lasă privirea în jos, iar gura i se rotunjeşte şi pot jura că a scăpat un"oh" mut.

-Am rămas în acelaşi stadiu, iar asta nu e bine. Trebuie să ne concentrăm şi să luăm o notă mare, încerc să îl conving.

Continuă să îşi menţină privirea în podea, în timp ce îşi ridică ceaşca la gură şi soarbe puţin din ea.

-Propun să ne mobilizăm, continui eu mai domol.

Treaba asta este nasoală, dar trebuie să mă supun. Nu-mi permin o notă proastă, orice ar fi.

-Bine, este tot ce spune el.

-Bine, îi răspund la rândul meu, înainte de a mă întoarce pe călcâie şi de a pune distanţă între noi.