ÎNCEPĂTOR

Capitolul 47-În faţa dreptăţii.

Dimineaţa următoare am fost trezită brutal de o bătaie frenetică în uşă, iar eu am avut parte de un atac de panică în momentul în care nu am recunoscut locul. Gabriel care se afla lângă mine, s-a conformat imediat cu starea mea şi a reuşit cu greu să mă calmeze. Nu am avut timp şi de altceva pentru că doi intruşi au dat buzna în camera noastră şi au început să ne ţipe în urechi.

-În zece minute să fiţi gata de plecare, spune iar mie mi se face pielea de găină.

După asta, suntem lăsaţi singuri iar eu sunt pe care să izbucnesc în lacrimi. Aseară am adormit cu gândul că totul se va rezolva, dar astăzi m-am trezit cu moralul la pământ. Gabriel a mormăit toată noaptea că eu voi fi bine şi că voi putea trece peste asta, uitându-l. M-am împotrivit cu înverşunare acestui gând care a început să prindă acum rădăcini în mintea mea. Am ţinut mortiş să nu-i dau drumul nicio clipă şi am adormit îmbrăţişaţi.

Acum stă aplecat spre mine, şi mă priveşte cu o faţă trasă şi nişte cearcăne imense. Sunt convinsă că nu a închis un ochi toată noaptea.

-Vom fi bine, îi spun hotărâtă iar el îmi zâmbeşte încurajator.

-Normal că vom fi, adaugă mângâindu-mi delicat părul.

Se aplecă apoi spre mine şi îşi lipeşte buzele de ale mele. Închid ochii şi uit de tot ce se întâmplă în jurul meu când decid să mă agăţ de acest moment. Gabriel îmi atinge buzele de parcă ar vrea să le topească, iar asta îmi face mintea să se înceţoşeze. Dar în momentul în care se îndepărtează şi depunde un sărut rapid pe fruntea mea, simt o strângere de inimă. Mă simt de parcă şi-ar lua adio, iar asta mă înfrânge. Îl strâng de mână şi decid să repet, chiar dacă fac asta obsesiv.

-O să fim bine, crede-mă.

Văzând hotărârea din ochii mei Gabriel se încruntă din nou, dar eu nu-i dau ocazia să mă întrebe ceva pentru că mă ridic şi îl trag spre baie. Ne spălăm rapid pa faţă şi ne prezentăm în hol aşa cum ni s-a spus. Suntem conduşi spre lift, apoi puţin mai dur spre parcarea hotelului. Nu mă despart nicio clipă de Gabriel, iar el pare hotărât să facă acelaşi lucru.

Înaintăm printre maşinile expensive, dar mă opresc în momentul în care o văd pe mama aşteptându-ne lângă Aaron Khaler. Gabriel pare să-i observe şi el, pentru că mă strânge puternic de mână şi mă trage mai aproape de el. Îi primesc cu bucurie gestul de protecţie, pentru că sunt conştientă de faptul că sunt slabă şi risc să clachez în faţa celor doi.

Suntem îndemnaţi să ne apropiem de persoanele care ne-au pus în situaţia asta, sub privirea atentă a acestora.

-Sper că v-aţi luat frumos rămas bun, spune Khaler senior şi un fior rece îmi traversează şira spinării.

Îmi înfing unghiile în braţul lui Gabriel şi sunt hotărâtă să nu îi dau drumul nicio clipă.

-Haide, Gabriel, continuă bătrânul primind din partea mea o privirea plină de venin.

Mama îmi observă hotărârea şi îmi aruncă un zâmbet în timp ce ne analizează.

Gabriel nu mişcă niciun deget care să demonstreze că are de gând să-şi asculte tatăl, iar eu sunt convinsă că doar cu forţa vom putea fi separaţi. Aproape că zâmbesc la gândul că îi vom înfrunta împreună pe cei doi, dar sunt luată pe nepregătite în momentul în care Gabriel începe să-mi descleşteze degetele din jurul braţului său. Îmi întorc privirea confuză spre el, numai să-l găsesc privindu-mă plin de regrete.

-Să fii fericită, îmi murmură în momentul în care reuşeşte să mă facă să-i dau drumul.

Braţele îmi cad inerte pe lângă corp şi îl privesc derutată cum se îndepărtează de mine. Se apropie de tatăl lui, care îl priveşte mândru pentru că a reuşit din nou. Mă simt dezamăgită de Gabriel  căci renunţă atât de uşor. Pentru că eu fără luptă nu voi ceda.