ÎNCEPĂTOR

Capitolul 15-Când suntem noi.

Încerc să-mi deschid ochii, dar lumina orbitoare care reuşeşte să intre pe geam, transformă totul într-un eşec. Oftez resemnată şi mă trântesc la loc în pat, scufundându-mi capul în perna moale.

-Bună dimineaţa!

Se aude deodată luându-mă pe nepregătite. Mă ridic în capul oaselor la foc automat şi privesc agitată în jur. De când am venit în America, am devenit mai independentă, un ocean fiind între mine şi familie. Mi-a fost greu la început, când mi-am dat seama că sunt pe cont propriu. Cu greu am acceptat ideea că trebuie să-mi prepar mâncarea, trebuie să-mi fac curat, că trebuie să supravieţuiesc singură. Dar m-am conformat şi m-am obişnuit cu singurătatea dată de camera de cămin. Iar faptul că o voce mă trezeşte acum din somn, mă ia pe nepregătite.

Mă frec la ochi agitată, apoi mă ridic din pat şi scanez rapid camera. Răsuflu uşurată când descopăr o blondă în secţiunea de bucătărie, sorbind amuzată dintr-o cană.

-Bună dimineaţa, îi răspund într-un final apropiindu-mă.

-Ţi-am făcut şi ţie o cafea, mă anunţă ea în momentul în care ajung la masuţa plină cu tot felul de tacâmuri pentru micul dejun.

-Mulţumesc, răspund aşezându-mă.

Iau o gură mare din cafeaua fierbinte şi descopăr mulţumită că-mi place sentimentul. Să mă trezesc dimineaţa şi să găsesc cafeaua deja făcută. Nici nu ştiu de când nu mi-am mai răsfăţat papilele gustative cu o aşa delicatesă. De obicei, mă trezesc agitată şi nu ştiu nici măcar de ce să mă apuc.

-Am luat tot ce am găsit prin dulăpior şi frigider, spune aşezându-se în faţa mea.

Continui să sorb din cafea în timp ce analizez masa plină. Nici nu ştiam că am aşa ceva prin cameră.

-Am găsit şi multe produse expirate. Le-am aruncat imediat, mă anunţă cu un ton îngrijorat.

Îmi ridic privirea spre ea şi abordez faţa de căţeluş, pentru ceea ce urmează.

-Trebuie să ai mai mare grijă de tine, face ea în continuare. Te rog ia-mi propunerea în serios şi mută-te cu mine.

Îşi lasă cana, acum goală, pe masă, dar continuă să mă privească intens, rugându-mă din ochi să accept.

-O să mă gândesc, o liniştesc eu.

Nu cred că voi putea rezista. Nu invadându-i atât staţiul personal lui Gabriel. Nu există această variantă pentru mine. Nu, atâta timp cât el mă urăşte, iar eu îi împărtăşesc sentimentele.

Restul mesei curge tăcut şi liniştit, iar după ce strângem şi vasele, mergem împreună la baie şi ne facem rutina.

-Acum o să plec, spune Kara imediat ce intrăm înapoi în cameră.

Mă aşez pe pat, privind-o cum îşi încalţă pantofii cu toc, iar când îşi termină misiunea, mă ridic şi mă apropii de ea. O trag rapid într-o îmbrăţişare, iar ea îmi răspunde imediat.

-Ne auzim mâine, acum trebuie să plec, ceilalţi sigur mă aşteaptă, face ea încă strângându-mă în braţe.

-Deci ce faceţi voi, sâmbăta?o întreb în timp ce îi dau încet drumul.

Ea îşi îngustează ochii şi mă priveşte printre gene. Eu îi zâmbesc cu toţi dinţii, abordând cea mai inocentă faţă a mea.

-Ţi-am spus că nu-ţi pot spune, mă lămureşte serioasă.

Însă imediat un zâmbet îi înfloreşte pe chip, iar eu încep să mă simt straniu.

-Dar vei afla dacă te muţi în casă şi vei face parte din frăţie.