ÎNCEPĂTOR

Capitolul 44-Cine se crede?

-Ce tot îndrugi acolo?strigă Kara spre roşcata care pare mulţumită de starea în care m-a adus.

Eu am rămas cu ochii măriţi considerabil, şi deşi privesc spre Amelia, văd prin ea. Tocmai a spus că mama mea este amanta lui Aaron Khaler? Abia ce am aflat că persoana pe care o credeam fără greşeală, este o mincinoasă, iar acum asta. Intru fără să-mi dau seama într-o stare se şoc şi simt că nu îmi mai ajunge aerul pentru câteva minute îndelungate.

Observ silueta Ameliei cum se ridică de pe scaun, dar nu mă simt capabilă să o urmăresc cu privirea. Mă simt înşelată şi trădată, de parcă aş fi stat toată viaţa cu un voal pe ochi.

-Eva, eşti bine?întrebă Kara care a venit repede lângă mine.

Îi simt privirea analizându-mi chipul, dar eu continui să privesc în gol.

-Eva, spune ceva, continuă pe un ton mai dur.

Sunt în stare doar să clipesc de câteva ori, apoi mă ridic robotic de la masă, de parcă muşchii mei ar avea propria lor minte. O aud pe Kara strigându-mă în timp ce mă îndrept pe scări şi urc înapoi la etaj, dar nu îi mai acord atenţia mea.

Abia ce mi-am dat seama că mama a obţinut titlul de cea mai bună avocată a Europei prin înşelăciune, iar acum aflu că în tot acest timp a fost amanta tatălui lui Gabriel.

Închid ochii şi răsuflu adânc, iar inima începe să-mi tremure. Mă simt ca de gelatină în exterior, iar interiorul meu este gol.

Picioarele mele se mişcă înainte să le pot face ceva, iar mâinile apasă pe clanţă înainte să le pot opri. Dau buzna în dormitorul lui Gabriel, şi îl surprind întins pe pat şi citind din cartea oferită de mine. Rămâne uimit în timp ce mă priveşte răsuflând puternic pe nări. Se ridică rapid din pat şi se apropie de mine, iar eu îmi dau seama că nu mă mai ţin mult picioarele.

-Ştiai?îl întreb imediat ce înghit în sec.

Se încruntă confuz spre mine, iar vocea mea tremură când mă adresez lui.

-Că mama este amanta tatălui tău?continui, iar privirea lui se domoleşte.

Oftează, apoi îşi trece mâna prin păr şi mă priveşte plin de regrete.

-De ce nu mi-ai spus?îi spun pe un ton calm, care mă surprinde şi pe mine. Voiai să te răzbuni pe mine pentru asta?continui, iar ochii lui se măresc considerabil după ce mă aude.

-Nu, de unde ţi-a venit ideea asta absurdă?întreabă el uşor enervat.

Face un pas spre mine, iar eu încep să tremur din toate încheieturile.

-Atunci de ce, încerc să articulez dar vocea mi se stinge. De ce tu nu, încerc din nou, dar eşuez.

-Pentru că nu voiam să te văd suferind şi mai mult, îmi întrerupe încercarea penibilă de a formula ceva coerent.

-Dar este adevărat, murmur mai mult pentru mine.

Îmi las privirea în pământ şi îmi privesc vârful picioarelor în timp ce încep să mă clatin. Privirea mi se înceţoşază şi înainte de a mai putea opri ceva, îmi pierd conştiinţa.

Ceva rece se lipeşte de faţa mea, iar eu sunt nevoită să deschid ochii. O lumină orbitoare îmi loveşte violent retina, dar mă conformez şi îmi acopăr ochii cu braţul.

-Dumnezeule, eşti bine, murmură o voce feminină lângă mine, iar eu îndrăznesc să mă uit pe furiş spre locul de unde provine.

Nu mă mir să găsesc o Kara albă ca varul, panicată şi agitată.