ÎNCEPĂTOR

Capitolul 35-Decizie finală.

-Spune cine mai era cu tine în seara aceea!ţipă bărbatul spre mine.

Încerc să ignor lumina care mă orbeşte, dar împrejurările nu mă ajută deloc. Îmi vine să plâng în continu de când am urcat în maşina de poliţie de parcă aş fi vreo criminală.

-Nu vreau să spun, este tot ce le repet, dar nu par să înţeleagă.

La scrut timp după ce Gabriel mi-a confirmat faptul că mă urăşte, am fost luată pe sus şi adusă în sala de interogaţii.

-Ia-o mai uşor Gerard, e doar o puştoaică, spune celălalt care stă calm pe scaunul din faţa mea.

Cu greu mă abţin să nu râd când văd scena din faţa mea.

-Serios domnilor? Poliţistul bun şi cel rău?întreb eu în schimb. Chiar mă întreb dacă asta merge vreodată, adaug pe un ton amuzat.

-De obicei merge la copii împieliţaţi, spune cel ridicat de pe scaun şi care stă aplecat spre mine.

-Ah, da. Bănuiesc că aveţi de gând să-i spuneţi lui Gabriel că am mărturisit totul, nu vă mai chinuiţi, nu o să vă creadă, continui drept răspuns.

Le observ feţele uimite, iar asta mă mai binedispune puţin.

-Locul era unul supravegheat video, v-am văzut clar feţele, continuă poliţistul "rău" să mă intimideze. Sunt sigur că-i ştii şi pe ceilalţi, spune-ne doar numele şi te lăsăm în pace.

Probabil se aşteaptă ca aşa ceva să meargă la mine, iar eu decid să mai râd puţin de ei.

-Să ştiţi că nu vă merge cu mine, m-am uitat la multe filme cu poliţişti.

Îi aud oftând, iar eu nu mă pot abţine şi chicotesc. Imediat după, cel care plana deasupra mea pentru intimidare, se aşază lângă celălalt şi începe să răsfoiască dosarul aflat pe birou.

-De asta nu merge, spune Gerard pe un ton gânditor. Se pare că este obişnuită cu acest tratament, ai văzut ce sunt părinţii ei?îl întreabă pe celălalt, dar mie mi se taie firul.

Încep să respir sacadat şi să mă ia toate transpiraţiile. Părinţii, cum am putut uita de ei? Nici nu vreau să ştiu cum vor reacţiona când vor afla că am dosar penal. Simt cum mă apucă din nou o criză de plâns.

-Bine, deci dacă nu vrei să colaborezi, spune aceeaşi voce groasă. Vom fi nevoiţi să-ţi pătăm imaginea impecabilă cu un dosar penal pentru complicitate şi pentru că acoperi persoanele acuzate de vandalism.

Nici măcar nu îl ascult pe acest om, pentru că mintea îmi zbiară că sunt distrusă.

-Nici nu ştii de când îi căutăm pe aceşti acoliţi, spune el uşor enervat. Eram aşa aproape să aflăm!continuă apoi iese din cameră.

Simt cum o lacrimă mi se prelinge pe obraz, dar deja nu mai pot face nimic. Totul este compromis.

Câteva momente mai târziu, am fost condusă înapoi în celulă, iar Gabriel mi-a luat locul. Sper doar să aibă încredere în mine, şi să nu creadă ce-i mai rău.

Mă simt atât de vinovată, încât vreau să dispar din peisaj pentru totdeauna. Nu numai că mi-am distrus cariera, dar l-am târât şi pe Gabriel după mine. Oftez printre sughiţurile provocate de plâns, şi simt cum devin din ce în ce mai epuizată. Ochii mi se închid treptat, iar eu cad uşor într-un somn adânc. Aş vrea să mă trezesc şi să aflu că totul a fost un coşmar.

......

-Eva!

Mă simt zgâlţâită uşor, aşa că decid să îmi deschid ochii înnecaţi în lacrimi. Nici nu ştiu cum de am reuşit să-i desluşesc chipul lui Stephen prin privirea înceţoşată, dar ştiu cum m-am năpustit asupra lui şi l-am strâns în braţe. Un pufnit se aude din partea unei persoane aflate în apropiere, dar nu-mi pasă. Stephen mă mângâie uşor pe spate, cu mâini blânde, iar eu simt cum mă topesc.