ÎNCEPĂTOR

Capitolul 33-În ceaţă.

Las bagajul lângă uşă, iar primul lucru pe care îl fac, este să mă trântesc în patul meu moale şi primitor.

Nu pot să cred cum se scurg zilele astea. Parcă ieri mă pregăteam să plec la New York, iar acum sunt deja acasă. Imediat ce s-a terminat petrecerea, am plecat spre penthouse-ul lui Haden, şi nu s-a mai ridicat niciunul din pat până a doua zi. Pe două ianuarie a fost primul avion înapoi în L.A., aşa că m-am trezit cât ai clipi înapoi în sanctuarul meu. Mai am o săptămână de vacanţă la dispoziţie, pentru că pe opt începe coşmarul. Nici nu ştiu cum voi putea să-mi reintru în mână după ce vacanţa asta m-a tâmpit de tot.

Obosită din cauza drumul, am adormit imediat ce am pus capul pe pernă, iar Kara cu greu a reuşit să mă trezească.

-Trezeşte-te, Eva!începe ea să-mi ţipe în ureche.

Mă trezesc speriată în momentul în care îi aud vocea, şi imediat mă ridic în capul oaselor. Mă uit buimcă în jur, şi abia după ce o văd pe Kara prăpădindu-se de râs, îmi dau seama că nu este nicio alarmă de incendiu.

Mă întind înapoi în patul meu cald, apoi mă încrunt spre ea.

-Îţi arde de glume la prima oră?o apostrefez eu, dar ea începe şi mai tare să râdă.

-Ce oră, că e opt seara, spune ea, iar eu îmi dau ochii peste cap. Mă gândeam că îţi este foame, continuă, dar eu nu îmi schimb starea.

-Poate că îmi este, spun eu în schimb, iar ea îmi zâmbeşte. Cobor imediat, o anunţ în continuare, iar Kara iese din camera mea.

Am adormit îmbrăcată, aşa că nu mă mai stresez cu schimbatul. Mă spăl rapid pe faţă şi îmi prind în acelaşi stil părul. Imediat ce am decis că sunt pregătită, am coborât la parter.

Am deschid uşa cu avânt, şi eram gata să o iau la pas alergător pe scări, pentru că stomacul meu se agită încă de când m-am trezit. Dar m-am oprit în loc, când am făcut contact vizual cu persoana care mi-a năucit toţi neuronii. Se opreşte la rândul lui în mijlocul coridorului, şi mă priveşte surprins. Înghit în sec în momentul în care tensiunea îşi face simţită prezenţa, apoi îmi las privirea în jos.

-Bună, este tot ce spune Gabriel, iar eu îndrăznesc să-mi ridic privirea spre el.

Pare la fel de jenat ca mine în momentul în care îşi trece o mână prin păr şi începe să respire puternic pe nări.

Îmi era teamă că aşa ceva se va putea întâmplat, şi uite că zicala nu se înşela. "De ce îţi este teamă, de aia nu scapi". Odată cu stingerea farmecului sărbătorilor, s-a stins şi starea de bine instalată între noi. Îmi pare extrem de rău că acest lucru s-a întâmplat, pentru că nu cred că voi mai rezista mult dacă el mă va trata aşa cum o făcea înainte de New York. Mai ales acum, când am conştientizat faptul că sunt îndrăgostită de el.

-Hei, îi răspund cu o voce tremurândă.

Imediat după, încerc să zâmbesc calm, dar eşuez şi de data asta din cauza emoţiilor multiple care pun stăpânire pe mine.

-Cobori la masă?întreabă el în continuarea, şi execută un pas spre mine.

Reuşesc doar să dau afirmativ din cap, apoi ne punem în mişcare. Până la parter nimeni nu mai scoate nicio vorbă, iar asta îmi face stomacul să tremure. Şi sunt sigură că nu e din cauza foamei.

La cină, vorba vine, am avut parte de lasagna cumpărată. Nu mă pot plânge însă, deşi nu suport mâncarea congelată, fetele au reuşit să facă cina să aibă un gust delicios. Am mâncat pe săturate alături de ceilalţi, apoi fiecare s-a retras la somn cu burţile pline. Cred că am pus din nou câteva kilograme.