Familia Ambrose

Capitolul 3

— Doamne, de când aşteptam momentul acesta! am exclamat uşurată când una dintre femeile care lucrau pentru familia Ambrose îmi desfăcuse corsetul rochiei de mireasă. Brusc, toată greutatea se evaporase de pe umeri și mă lăsase să mă simt mai ușoară și oarecum mai liniștită. Stresul zilei de azi fusese insuportabil, nici nu fusesem în stare să beau un pahar de apă, cei din familia Ambrose mi-au simțit din plin agitația și stresul și nu de puține ori mi-au atras atenția că par crispată și că sunt cu gândul în altă parte.

— Stai să vezi ce-o să-l aştepți pe cel alături de Cameron! îmi făcuse din ochi Lauren din spatele meu şi mă lovise realizarea că practic dimineața nunții în care eu visam să dorm ar trebui să se desfășoare cu totul diferit. Nici nu mă gândeam că voi fi nevoită să iau în considerare posibilitatea unei nopți amoroase cu soțul meu ales printr-un simplu contract. Mă încruntasem în așa fel încât să nu mă vadă Lauren, încercând să vizualizez momentul în care am citit contractul sub ochii avocatului său. Trebuia să admit că nu avusesem răbdare să citesc fiecare cuvânt, însă îmi plimbasem ochii peste scrisul mai mic care ascundea întotdeauna cele mai ciudate clauze și nu am descoperit nimic din ce m-ar fi făcut să nu accept căsătoria.

Am revenit la a îmbrăca un halat alb-perlat cu rezerve, oprindu-mă la fiecare două secunde și sperând că aluziile la care făcea referire sora mai mare a lui Cameron să nu fie adevărate. Cât despre halat, îl găsisem scurt şi dintr-un alt unghi de vedere îndemna la prea multe gânduri nepotrivite. Când am ieşit, Lauren nu mai era pe hol, probabil se plictisise să tot aştepte după mine şi plecase. Nu mă așteptam să rămân singură atât de repede, parcă toată această liniște ciudată prevestea o noapte, mai bine zis, o dimineață pe care eu una nu mi-o doream sub nicio formă.

Pentru a mă distrage de una singură de la gândurile care mă consumau fără milă, mi-am luat telefonul de pe măsuța de sticlă din apropiere şi am verificat dacă aveam ceva important, poate vreun mesaj de la ai mei ori de la Alina. Ceasul indica ora cinci şi jumătate spre dimineață, iar pe ecranul principal, în dreptul căsuței de mesaje, era o bulină roşie cu cifra trei semn că cineva mă căutase. 

Deși aș fi vrut să știu cine mă căuta și care era motivul pentru care primeam mesaje la ore atât de târzii, am ales totuși să închid telefonul căci eram hotărâtă să-mi înfrunt temerile și să înaintez spre dormitorul pe care am aflat că trebuia să îl împart cu fiul familiei Ambrose. Ar fi fost de preferat să-l găsesc dormind, însă nu știam exact care îi erau interesele. Nu avusesem ocazia să vorbim despre natura relației noastre, dacă voia să apar în calitate de soție doar la evenimentele publice și în fața familiei lui sau dacă voia puțină implicare, însă fără interacțiuni de altă natură.

M-am bucurat în interiorul meu când am văzut că patul era gol, însă acest sentiment nu a durat prea mult căci mi-am dat seama că brunetul era în baie, cel mai probabil își făcea  un duş. Am considerat că trebuia să mă întind cât mai repede în pat și că trebuia să adorm la fel de repede, evitând astfel orice fel de interacțiune cu el. Am mormăit mulțumită să simt că în sfârșit nu mai sunt nevoită să stau în picioare ori pe tocuri de doisprezece centimetri. Telefonul mi-a vibrat în mâini puternic şi numele lui Alexander a ieşit în evidență. Cu inima cât un purice am deschis mesajul cu o nerăbdare de nedescris. Voiam să mă îndepărtez de el atât de tare și să-l dau uitării, însă tot la fel de mult eram interesată de el și de încercările lui de a relua legătura cu mine. O parte din sentimentele pe care credeam că le-am pierdut de mult parcă reveneau mai tare ca niciodată la suprafață sufocându-mă.

Ştii cum mă simt când ştiu că în seara asta vei fi a altui bărbat? Ca un nimic, Raluca.

Am lăsat la iveală un oftat greoi şi aproape că am scăpat telefonul din mână când am auzit zgomot din baie. Cu mâinile tremurânde am aşezat telefonul silențios pe noptieră şi am stins lumina stângace. Mă simțeam de o mie de ori mai bine în întuneric, îmi puteam ascunde cu uşurință suferința, emoțiile și confuzia în care trăiam mai nou. Când sunetul uşii de la baie mi-a umplut urechile, m-am chinuit să-mi scufund şi mai tare fața în pernă, deşi mi-era aproape imposibil.