Familia Ambrose

Capitolul 49

— Care era treaba ta, Aren? atât fusesem în stare să disting din spatele ușii masive a dormitorului în care eram captivă. Așteptasem atâta timp ca brunetul să ajungă la propriul lui apartament încât aproape adormisem. Se pare că nu eram destul de deschiși încât să vorbim problemele astea față în față. Cameron încă simțea nevoia să mă țină departe de treburile periculoase, iar eu nu aveam nimic încotro decât să îl să facă ceva ori ajungeam să stric totul din nou.

Mă așezasem pe marginea patului, încercând să memorez ce tocmai se întâmplase. Eram atât de agitată și speriată încât nu puteam să stau locului nici măcar cinci minute, simțeam nevoia constantă să mă asigur că toate perdelele sunt trase. Și totuși, sentimentul de a fi urmărită încă mă pândea de la spate, eram speriată de orice notificare de pe telefon și de orice zgomot care nu avea nicio legătură directă cu mine.

— Calmează-te, Raluca! mi-am șoptit în timp ce am apucat nesigură între degete paharul cu apă de pe noptiera micuță de lângă pat. Lui Cameron nu-i va face plăcere să mă vadă așa, mi-am dat un alt motiv pentru care trebuia să mă liniștesc. Eram în siguranță, nu? Eram în apartamentul lui, eram cu el. Ce se putea întâmpla mai rău?

Am tresărit când am auzit un zgomot ce părea a proveni de la o ușă trântită, speram că brunetul nu îi făcea capul calendar lui Aren. L-aș fi văzut pe Cameron în stare să îl și dea afară pe săracul om. Au trecut alte zeci de minute încărcate cu o liniște apăsătoare pe care o suportam cu greu. Îmi schimbasem hainele cu o cămașa de-a lui Cameron pentru că mă obișnuisem să îi simt parfumul după o perioadă atât de lungă în care fusesem separați. Aveam de gând să dorm pentru a uita secvențele cu James cuprins de o nebunie înfiorătoare, mă speriase atât de tare felul lui de a mă privi, de a vorbi. Era frustrat, deranjat și enervat de respingerile mele, iar acum găsise momentul potrivit să se răzbune.

Cu o oarecare reținere mă furișasem în exteriorul dormitorului pentru a vedea care era starea de spirit a lui Cameron. Făcusem câțiva pași până la a realiza că brunetul scria ceva agitat pe telefon cu o mână iar cealaltă mână și-o trecea prin păr cu mișcări rapide și neglijente. Era agitat. Mă simțeam groaznic pentru felul în care îl făceam să se poarte.

M-am furișat tiptil prin spatele lui, așezându-mă în spatele lui și curprinzându-i trupul cu brațele. Îi puteam auzi inima bătând cu putere, probabil speriindu-se de prezența mea neașteptată. Aveam nevoie să mă simt protejată, aveam nevoie de el.

— Te iubesc, am murmurat fără voce, lipindu-mi buzele de materialul subțire al cămășii ce îi acoperea spatele. Îmi cuprinse încheieturile grijuliu și cu aceași atenție tipică lui. La scurt timp îi simțisem buzele fierbinți și moi pe suprafața încheieturii și mai apoi urcând încet. Chiar dacă nu îi vedeam fața, puteam să simt atenția pe care încerca să mi-o ofere din greu în așa fel încât să mă simt în largul meu.

— Ești bine? continuase cu aceași voce răgușită în timp ce mă trase în poala lui. Ochii lui încercănați încercau să afle ceva deoarece mă privea foarte atent.

— Mhm, am răspuns cât mai scurt posibil în timp ce mă pierdusem pe gânduri. Se simțea atât de incomod să vorbesc despre James cu brunetul, nu eram în stare să înțeleg cum de cei doi prieteni s-au transformat în cei mai mari dușmani după venirea mea în familia Ambrose. Era numai și numai vina mea pentru tot ce se întâmplă.

— Să înțeleg că v-a tăiat calea? ceruse mai multe detalii în timp ce mă privea fără oprire, voia să se asigure că spuneam adevărul. Nu aș mai fi avut niciun motiv să îl mint.

— Mhm, Aren a luat-o pe o străduță lăturalnică pentru a scăpa de paparazzii, am detaliat în timp ce mă jucam cu inelul pe care îl primisem de la Cameron. Nu știu ce s-a întâmplat mai apoi, am murmurat pierdută în timp ce țintisem un punct imaginar de pe perete. Aren a coborât atunci după care m-am trezit cu James în fața ochilor.