Familia Ambrose

Capitol special

Capitol necorectat

— O altă pereche de pantaloni care nu mă mai încape, grozav! am vorbit singură în timp ce căutam printre hainele din șifonier. Sarcina mea avansase destul de mult de acum câteva luni când anunțasem că sunt însărcinată și multe dintre haine nu îmi mai erau bune. Unde mai puneam că eram la una dintre vilele lui Cameron, departe de familia lui și nici nu-mi făcusem prea multe bagaje.

Minunatul de Cameron a vrut neapărat să petrecem o săptămână departe de ai lui. Eram închisă în interiorul unei vile cu ieșire spre lac, așteptându-l pe idiot să vină de la muncă. Avea o ședință lungă din care nu mai ieșea de câteva ore cu o tipă care avea o afacere mult mai bună și importantă decât a lui. Sigur avea să o trateze cu o aroganță de care numai el era în stare sau cine știe ce flirturi nevinovate avea să folosească pentru a o convinge să colaboreze. Dacă apela la cel din urmă truc, avea să fie tras de urechi mai tare decât se aștepta.

Revenind, mă hotărâsem într-un final să îi împrumut o cămașă de la el pentru că era seară și nu puteam să port haine incomode după care m-am retras pe terasă.

Ceasul indica ora opt și cincisprezece minute, iar brunetul încă nu ajunsese de la muncă. Câteodată îmi lăsa impresia că nu se mai sătura de muncă, în ultimul timp lucra din ce în ce mai târziu și venea din ce în ce mai obosit. Iar eu, eu rămâneam singură cu Evy, încercând să-l învăț cât mai multe. Relația noastră intrase într-o rutină distrugătoare pe care voiam s-o înlătur cu cea mai mare dorință.

— Mami, mami, ajută-mă să telmin puzzle-ul, Everett mă întrerupse din gândurile mele în timp ce mă apucase de braț. Micuțul se simțea destul de singur fără bunicii lui și cumva trebuia să recunosc că și eu mă simțeam singură fără ei.

— Încet, Evy. Să nu te lovești, strigasem în urma lui în timp ce îl priveam pe micuț cum alerga nebunește. Aș fi dat orice să am energia lui, dar mă simțeam din ce în ce mai obosită în ultimul timp.

Livingul era un dezastru și numai la vederea sutelor de piese întinse dezordonat pe suprafața parchetul mă întrebam câte ore o să îmi trebuiască pentru a curăța după Everett.

— Nu stiu ce piesă să pun aici, vorbise într-un mod adorabil în timp ce stâlcise câteva cuvinte. Eram praf la a juca astfel de jocuri, însă mă așezasem lângă el și începusem să îmi trec degetele prin mulțimea de piese chiar dacă nu aveam niciun strop de concentrare asupra jocului migălos.

— De la șase stai aici, nu ai obosit, Everett? îl întrebasem curioasă în timp ce mă chinuiam să potrivesc piesele de joc cu modelul de pe cutie. Huh, dacă aș fi fost în locul lui Evy, aș fi renunțat de mult, însă micuțului îi plăcea să termine orice lucru pe care îl începea. La fel ca tatăl lui.

— Nu? Vleau să văd ce iese la sfâlsit, vorbise atât de drăguț în timp ce mai așeza câte o piesă. Of, Evy. Îmi întinsesem picioarele într-o poziție mai confortabilă în timp ce mă sprijineam cu spatele de canapelele din apropiere.

Oare unde era Cameron să îi rezolve toate joculețele micuțului, el se pricepea spre deosebire de mine. Mă gândeam să îi dau un mesaj când netrebnicul își făcuse apariția în living. Felicitări, Cameron. O să te anunț cu bucurie că tu vei găti în seara asta.

— Tatiii, micuțul uitase și de puzzle și de tot când îl zărise pe Cameron. Îi sărise în brațe, iar Cameron se rostise de câteva ori cu el, făcându-l să chicotească fericit.

Mă ridicasem și eu cu greu, iar ochii lui au căzut imediat asupra mea. Mhm, să vezi ce-ți fac eu ție.

— Evy, termină-ți jocul până când eu și mama ta vorbim puțin, după care mergem și luăm cina, bine? îi vorbise micuțului după care mă urmase în bucătărie, știind că nu eram în cele mai bune toane.