Familia Ambrose

Capitolul 26

Peste câteva săptămâni

— Foarte bine, am auzit vocea calmă a doctorului și am răsuflat ușurată. Toate oasele s-au refăcut complet și s-au așezat la locul lor, a adăugat el, privind câteva radiografii. Îți vom scoate toate bandajele, spuse el în timp ce mă privea serios după care se ridicase de la birou.

Am dat din cap în semn că da și l-am lăsat să-și facă treaba fără să mai deschid nicio discuție. Voiam să scap cât mai repede de locul ăsta pentru că mă simțeam incomod și pentru că aveam de mers la o petrecere cu familia.

James tocmai își anunțase logodna cu minunata Jasmine și cum noi eram foarte apropiați, am primit primii vestea. Trebuia să recunosc că am fost puțin șocată când am aflat pentru că brunetul nu dăduse de înțeles că ar fi gata pentru însurătoare.

Și nici în ochii lui nu vedeam atât de multă fericire încât să cred că s-a maturizat într-atât de mult încât să fie pregătit pentru a-și întemeia o familie. Aveam impresia că James era destul de tulburat și că logodna nu a fost o decizie luată după multă gândire.

Am oftat zgomotos, realizând că m-am gândit prea mult la James. Mi-am privit piciorul cum scapă de zecile de bandaje albe și m-am bucurat că încă arăta bine.

Zeci de minute mai târziu am ieșit pe picioarele mele din cabinet și cred că nu exista fericire mai mare decât asta. Încet, încet, lucrurile începeau să meargă din nou înspre bine.

Mă străduiam să îi fiu pe plac lui Cameron și cred că și el făcea la fel pentru că nu mai ajungeam să ne certăm atât de des. Îmi petreceam nopțile, privindu-l fascinată cum semna tot felul de acte și cum tasta cu dexteritate.

Învățasem cum să fiu lângă el când ceva nu mergea cum trebuie și mai ales când era nervos. Adoram la propriu momentele în care ne uitam la filme și mai ales când vorbeam despre tot felul de ciudățenii. Relația noastră sau ce era chestia dintre noi decurgea din ce în ce mai bine.

— Hei, frumoaso! cineva mi se adresase într-un mod mai mult decât neobișnuit. Mi-am ridicat capul din foile pe care mă chinuiam să le îndes în geantă și l-am zărit pe nimeni altul decât James stând sprijinit de una dintre mașinile lui luxoase.

Era îmbrăcat elegant, ca de obicei, însă părul îi era aranjat într-un mod neglijent, iar cămașa de pe el era șifonată. Părea că nu dormise prea mult și asta îmi dădea de gândit. Oare era stresat pentru cum va decurge petrecerea? Aș fi râs în mod obișnuit, dar acum chiar nu era cazul.

— James? l-am întrebat uimită în timp ce pășeam grăbită spre el. Ce cauți aici?

— Doar nu voiai să te las singură, se folosise de vocea lui joasă în timp ce mă privea serios, a naibii de serios.

— James, aș fi luat un taxi. Uite, pot merge de una singură acum, l-am certat, făcând câțiva pași pe loc pentru a-i arăta că sunt sănătoasă.

— Urcă, m-a ignorat total, deschizându-mi ușa ca un gentleman. Venind vorba, el fusese mereu un gentleman în orice situație în comparație cu brunetul răsfățat al familiei Ambrose.

Am făcut întocmai cum îmi spusese, așezându-mă pe scaun și așteptând ca brunetul să urce și el. Nu îmi păsa dacă deveneam prea directă, dar chiar trebuia să vorbesc cu James. Brunetul mă îngrijora cum nu o făcuse niciodată.