Familia Ambrose

Capitolul 16

— Deci nu mă ajuți, nu? l-am întrebat pentru a mia oară pe James cu speranța că se va răzgândi.

— Raluca! ridicase tonul la mine, întinzându-se pentru a-mi lua geanta de voiaj din mână. Scoate-ți din cap prostia asta sau îl sun pe Cameron, mă fixase cu privirea dur în timp ce respirația îi era întreruptă.

— Bine, m-am prăbușit dezamăgită pe canapea sub privirea lui aspră. Ce nu știa el era că în interiorul meu nu renunțasem nici măcar pentru o secundă la ideea mea. Așteptam doar să plece.

— Înțeleg că te-ai certat cu el și că ești nervoasă, dar asta nu-i o soluție care să îți rezolve problemele, ba din contra, mai multe îți face! se așezase lângă mine înțelegător.

— Ai dreptate, m-am prefăcut supărată, luându-i geanta din mâini. Mă duc sus să-mi pun hainele înapoi în șifonier, l-am înștiințat serioasă, ridicându-mă de lângă el. L-am auzit oftând greoi din spatele meu, dar l-am ignorat complet pentru că eram a naibii de supărată pe el. Înțelegeam că era prieten cu brunetul, dar putea să mă ajute și pe mine când aveam nevoie.

— Raluca, mi-a rostit numele șoptit de parcă ar fi vrut să îmi spună ceva important. Deși ar fi trebuit să mă întorc spre el pentru a face contact cu ochii lui strălucitori, m-am încăpățânat și am continuat să îl tratez cu spatele. Nu fii supărată pe mine, a adăugat pe un ton răvășit.

— Nu sunt, am mințit cu zâmbetul pe buze.

— Atunci te las să te odihnești, sunt în grădină, ok?

Am dat aprobator din cap și am urcat treptele sub privirea lui arzătoare. Se citea pe chipul brunetului că îi părea rău pentru că se purtase urât cu mine mai devreme. Știam că era constrâns de Cameron să mă țină din scurt și îi înțelegeam oricum alegerea.

M-am ascuns după o coloană de susținere, pândind momentul prielnic pentru a fugi. Nu aveam prea mult timp la dispoziție, ceasul indica ora opt fără câteva minute, iar în scurt timp aveau să vină și bucătăresele. Of, Doamne! Ce mă fac?!

După câteva minute în care James și-a pus ordine în gânduri în timp ce fuma, a plecat în grădina din spate așa cum îmi spusese. Cu ochii în patru am coborât fiecare treaptă până la parter. Geanta în care aveam câteva haine de schimb, actele și telefonul o țineam strâns în mâna stângă.

Înainte de a fugi spre parcare, am scanat curtea vigilent realizând că baznicii de zi tocmai și-au făcut apariția. Grozav! Va trebui să scap și de ei acum.

M-am avântat spre singura mașină a cărei chei le aveam și am demarat în trombă pe aleea pietruită care ducea spre porțile grandioase ale familiei Ambrose. Mi-am pus o pereche de ochelari de soare cu lentile negre pe ochi și am coborât când gardianul mi-a făcut semn să opresc.

— Mă scuzați, domnișoară, dar nu puteți părăsi reședința familiei! un tip care nu avea mai mult de nouăsprezece ani își testa impozanța pe mine. Poate că eram de vârste apropiate, dar nu aveam de gând să-l las să facă ce vrea el. Pentru prima dată mă voi folosi de numele pe care l-am câștigat prin căsătoria cu domnul Cameron Ambrose.

— De la cine ai acest ordin? Personal am vorbit cu domnul William și pot să ies în oraș de una singură, i-am vorbit cu superioritate, privindu-i chipul serios.

— Îmi pare rău, dar nu vă pot lăsa să treceți! vocea lui dură mă făcuse s-o iau razna. Mi-am trecut mâinile prin păr, întorcându-mi capul spre stânga din greșeală și observând că celălalt bodyguard venea încoace. Dumnezeule!

— Te concediez eu dacă tot te temi că vei rămâne fără loc de muncă, l-am amenințat, urcându-mă în bolidul preferat al lui Cameron. Deschide odată porțile astea, am ridicat tonul la el și săracul om nu a avut încotro decât să se conformeze. Nimeni nu se pune cu Raluca Ambrose!