Familia Ambrose

Capitolul 28

— Ești palidă, Cameron îmi prinse obrajii între degetele lui și trase ușor de ei în așa fel încât să mă facă să îmi concentrez atenția asupra lui. Am expirat aerul ușor și i-am privit ochii lucioși pentru câteva momente. Cred că fusese cea mai proastă alegere, căci începeam să mă simt de parcă aș fi făcut ceva greșit și, inevitabil, imaginile cu James care mă atingea îndrăzneț mi-au revenit în minte.

— E întuneric, Cameron! am încercat să glumesc, deși nu prea mi-a ieșit. Într-adevăr, entuziasmul meu s-a dus pe apa sâmbetei, însă nu voiam să îl fac pe brunet să se simtă incomod sau dincontră, să ajungem să ne contrazicem.

— Înțeleg că n-o placi pe Jasm...

— Nu e din cauza ei, l-am oprit din a-și face idei cum că nu aș suporta-o și că aș fi ipocrită. Eram sinceră când spuneam că nu era vorba că nu o suportam, în sinea mea o uram până la nebunie pentru că îndrăznise să îmi spună că ea ar fi trebuit să se căsătorească cu Ambrose.

— Și? Zâmbește, femeie! Nici nu știi cât de frumoasă ești când o faci, îmi vorbise deranjat în timp ce îmi cuprinse degetele cu ale lui într-un mod protectiv.

— E bine? mi-am contorsionat fața, zâmbind exagerat, întocmai că un copil care primește o ciocolată. În sinea mea nu găseam niciun motiv pentru care să fiu fericită, dar în bărbatul din fața mea vedeam toate motivele din lume pentru care ar fi trebuit să uit de scăparea lui James.

— Arăți ca un măscărici, vorbise serios, privindu-mă adânc în ochi.

— Așa își complimentează bărbații din familia Ambrose soțiile? Impresionant, ce pot spune! m-am prefăcut deranjată și mi-am mutat privirea asupra farfuriei pe care era așezată o prăjitură delicioasă.

— De când e domnișoara Raluca soția mea? continuase el să mă tachinase și nu mi-a luat mult să îi arunc o privire plină de ură.

— A, nu sunt? am intrat în jocul lui, gândindu-mă cum să îi întorc încercarea de a mă supăra. Mă duc să cuceresc pe cineva de aici, știi tu, la noapte am nevoie de companie! i-am făcut din ochi, prefăcându-mă că am de gând cu adevărat să mă ridic. Lasă că vezi tu, Cameron!

Își drese vocea în spatele meu și se ridicase imediat, prinzându-mi încheietura între degetele lui. Îmi plăcea când devenea ușor gelos și posesiv, îmi arăta că nu îi eram chiar indiferentă.

— Știi mai bine cine îți oferă companie noapte de noapte, îmi șoptise cu buzele aproape de urechea mea. La naiba cu vocea lui joasă și buzele lui fierbinți!

— Companie cu teancul de foi în brațe și cu laptopul în poală? Huh, mă mai gândesc dacă te aleg pe tine sau nu, am continuat să mă joc cu mintea lui în timp ce priveam cum mă purta spre ringul de dans.

Îmi duse el mâinile după gâtul lui după care își așezase degetele pe talia mea în așa fel încât să fim cât se poate de aproape unul de celălalt. Sfârșise cu capul îngropat în locul dintre umăr și gât, iar respirația lui caldă mă făcea să mă simt divin. Of, Cameron.

— Mă preferi oricum, știu bine! îmi șoptise la ureche fiind sigur pe ceea ce spune.

— Te-ai mai despărți acum de mine? am dat glas temerilor mele, lăsând din nou sentimentele negative să mă controleze. Știam că nu-mi făceam bine, dar încercam să mă conving că James nu l-ar influența pe Cameron cu nimic.

— Normal, murmurase. Pierdusem contactul cu realitatea în momentul acela și numai o palmă m-ar fi trezit la realitate. Ce Dumnezeu! Trebuia să realizez mai devreme că brunetul nu mă considera decât o femeie disperată după avere.