Familia Ambrose

Capitolul 44

Erau mai mult de câteva ore de când zăceau la propriu înghemuită pe una din canapele în timp ce priveam un film siropos de dragoste. Aproape că nu-mi mai puteam ochii deschiși, m-aș fi alăturat lui Cameron și aș fi dormit, însă gândurile în legătură cu tipul de mai devreme și cu mesajele necunoscute nu-mi dădeau pace. Aveam impresia că eram urmărită de cineva, numai că nu înțelegeam cine și de ce nu mă lăsa în pace.

La o primă vedere, am tins să cred că James era cel care mă juca pe degete, dar acesta părea să fie și el dispărut. Nu înțelegeam ce se întâmpla în jurul meu și mai era și Cameron care urma să fie implicat în toată mascarada asta jucată de cineva care părea să aibă o problemă cu mine.

Tresărisem speriată când mă trezisem cu brunetul în fața mea, sigur se îngrijorase când nu mă văzuse lângă el. Se așezase cât mai aproape de mine după care îmi trase grijuliu picioarele dezgolite în poala lui. Simțisem că mă privise intens, însă nu mă deranjasem să schițez vreun gest special.

— Ce-i cu fața asta, Raluca? De ce nu dormi? mă întrebase ușor îngrijorat în timp ce își trecuse degetul arătător peste buzele mele. Se simțise dumnezeiesc.

— Nu aveam somn, l-am mințit cu un zâmbet subtil pe față în timp ce mi-am trecut mâna prin părul lui deranjat. Unde mai puneam că nici nu avea cămașa pe el, nu voiam să mă apropii prea mult de el în așa fel încât să nu leșin.

— Îmi place cum mă minți, adăugase imediat într-un fel amuzat. Știam că era deranjat în interiorul lui, dar se abținea să nu îmi arate de dragul clipei. Cine te-a supărat? își mișcase palma lent pe piciorul meu în așa fel încât să îmi cuprindă coapsa între degetele lui.

— Tipul ăla, șoferul... i-am răspuns fără să mai stau pe gânduri. S-a purtat ciudat și apoi a urmat și bilețelul acela, Cameron.

— Și acum de ce te gândești la el, Raluca? Îl voi concedia la prima oră și problema este rezolvată, vorbise blând, asigurându-se că îl privesc în tot acest timp.

— Atrag numai probleme, Cameron! Nu știu, relația asta e sortită eșecului, i-am explicat, simțindu-mă prost pentru toate necazurile pe care i le aduceam pe cap bărbatului din fața mea.

— Nici nu vreau să aud prostiile astea cu „nu merge", Raluca! Ți-ai călcat pe orgoliu și ai venit la mine la birou pentru a vorbi despre o posibilă împăcare și după ce ai obținut-o, îi dai cu piciorul? Dacă aflu că altul e motivul pentru care ești așa de indecisă, nu știu ce-ți fac, femeie! mă certase într-un fel drăguț în timp ce îmi mângâia coapsa dreaptă leneș. Cum să îi reziști unui așa bărbat?

— Ce-o să faci cu Eva? l-am întrebat curajoasă. Urmează să vă logodiți, toată familia vă susține, iar noi ne ascundem de ei? Cum o să rezolvi asta, Cameron? Ea e frumoasă și bogată, pe când eu nu sunt nici unu la sută din ea.

— Singura logodnă care va avea loc va fi cea dintre noi doi, vorbise serios în timp ce eu mă chinuiam să ascund mulțumirea și entuziasmul care îmi cuprinsese întreg corpul. Cameron știa ce să spună pentru a mă simți bine, dar în momentul de față nu puteam să nu mă gândesc și la părțile mai puțin bune.

— Nu mă crezi? râse amuzat în timp ce își mușcase buza de jos. Cred că gestul ăsta tocmai îi trădase nesiguranța pe care o avea în legătură cu acest subiect. Noi doi eram ceva ușor de distrus, iar când venea vorba de planuri pentru mai mulți ani care ne aveau în centru, ezitările începeau să fie mai mult decât evidente.

— Nu, am murmurat sinceră. Cel mai probabil se supărase pentru că după câteva secunde de liniște totală, îmi îndepărtase picioarele blând și se ridicase de pe canapea. Îi priveam spatele dezgolit în timp ce el se îndepărta de pe canapeaua pe care împărțisem câteva clipe de fericire după o periodă atât de lungă și zbuciumată. Ca de obicei, Raluca a distrus totul! Meritam un Oscar pentru nenumăratele ori în care îi distruseseră cheful de viață lui Cameron.