Familia Ambrose

Capitolul 18

Era întuneric, o liniște atât de confortabilă îmi gâdila urechile, o briză de aer rece mă făcuse să mă învelesc înapoi și o notificare enervantă de pe telefonul lui Cameron.

Și încă una.

Și încă una.

Și încă una.

Până când mi-am deschis ochii și am realizat că dormeam singură și că ,,dragul" meu soț nu era în pat și că își lăsase telefonul pe noptieră.

Cu vederea blurată m-am târât la propriu pe salteaua moale a patului până când am ajuns la noptiera lui. Încă un clinchet enervant provenit de la un mesaj cel mai probabil îmi aprinsese ecranul în fața, orbindu-mă la propriu.

De ce nu îmi răspunzi? Mă faci să mă gândesc la tot felul de lucruri și eu știu bine că nu-ți face plăcere să mă știi așa. Îți mai amintești...

Preview-ul de la mesaj nu mi-a permis să citesc și trebuia să recunosc că m-am ofuscat groaznic. Eram geloasă la naiba! Sângele îmi fierbea în vene de furie.

Ești supărat? Știi că am rezolvare pentru toate problemele tale, scumpul meu.

Altul... Doamne! Ce caută o femeie să-i scrie mesaje la ora patru când el e bărbat însurat și se presupune că mă iubește. Se presupune. Doar dacă nu cumva scumpul de Cameron nu s-au putut abține să nu-i dea apă la moară. Dacă-l prind că a făcut așa, nu știu ce-i spun sau cum acționez, dar sigur nu va ieși bine.

Ușor amețită, m-am ridicat din pat nu înainte de a lua telefonul cu mine și am pornit spre baie. Mi-am apropiat urechea de ușa băii pentru a-mi da seama dacă face duș sau nu, însă cum n-am auzit niciun sunet, am realizat că brunetul nu era aici.

Nu am mai stat mult pe gânduri pentru că știam unde îl găseam sută la sută, am glisat ușa de sticlă care ducea spre terasa noastră, găsindu-l pe brunet fumând și privind pierdut în zare. Gânduri la miezul nopții, hăh? Cine naiba știe la ce fostă amantă de gândește?

Revenind, și-a întors capul spre mine uimit de prezența mea și a dat să se ridice, dar i-am făcut semn să stea acolo unde este. Parcă era prea trist, oare din cauză că ratase șansa de a se culca acum câteva ore cu mine? Îi vomitasem în palmă și situația devenise mai mult decât stânjenitoare înainte de a ajunge în pat. Ce puteam spune, m-am autosalvat!

— Te caută amantele, i-am aruncat telefonul din trecere, căutând să mă așez pe scaunul din fața lui. Speram că știa cât mă rănea cu lucrurile de genul ăsta.

— Te-a trezit gelozia? Dormeai atât de adânc, îmi răspunse amuzat în timp ce ochii i de plimbau pe ecranul telefonului semn că citea ce tocmai primise.

— Nu, dar chiar nu puteam să dorm. Dacă ți-ai fi dat telefonul pe silențios, acum m-aș fi odihnit liniștită, i-am făcut din ochi cu un amuzament fals, chinuindu-mă să îmi ascund supărarea.

— Ești bine? și-a lăsat telefonul pe masa din fața lui și nu mi-a acordat nicio secundă de gândire, căci s-a ridicat de pe scaun și s-a așezat în așa fel încât să fie la nivelul meu.

— Mhm, am dat din cap indiferentă. Cred că trebuie să mai dorm puțin până scap de amețeli, am adăugat pierdută, oftând greoi. Mi-am lăsat privirea să cadă asupra degetelor mele, ignorându-l total pe bărbatul din fața mea.

— Mâine petrecem ziua împreună, ok? Dormim, vedem un film, facem ce vrei tu, vorbise calm, așezându-și degetul mare pe buzele mele. Nu știu ce voia să facă, dar nu aveam niciun fel de chef pentru a-i răspunde gesturilor lui.