Familia Ambrose

Capitolul 21

— Cui îi scrii mesaje atât de nervoasă, hm? Lauren întrebase printre dinți în timp ce se privea analizatoarea în oglindă. Ea scăpase de chinul machiajului și se bucura de ultimele retușuri ale buclelor ei, însă eu eram încă sub chinul pensulelor. Părul meu enervant de lung sfârșise strâns într-un coc la baza cefei elegant și simpluț, fără prea multe „floricele".

— Cameron, i-am răspuns agitată. Cum să îmi spună că nu a plecat încă de la birou, Lauren?! am privit-o exasperată, ducându-mi mâna din impuls la frunte. Scuză-mă, i-am cerut iertare domnișoarei de la machiaj care muncise vreo două ore la machiaj.

— Mi-o închipui pe mama acum, oftase exasperată, mărindu-și ochii la vederea unui mesaj de pe telefon. A terminat cu machiajul și ne așteaptă la etaj, a adăugat serioasă, tastând cu rapiditate un răspuns scurt.

— Și eu care îl rugasem să vină devreme ca să ne putem alege ceva ce să se asorteze, m-am bosumflat, trimițându-i un mesaj amenințător. Cred că îl făcusem în toate felurile, de la leneș la idiot și mincinos, îmi promisese că mergem să îi luăm mamei lui un cadou și mă lăsase cu ochii în soare. Până la urmă am fost salvată de Lauren care renunțase la o programare la salon și mă însoțise în oraș.

— Așa e el, de parcă n-ar avea când să muncească, își dăduse bruneta ochii peste cap.

— Da, am aprobat în timp ce citeam mesajul primit de la Cameron. Când am văzut că mi-a scris că e prins în trafic am crezut că văd negru în fața ochilor. E deja opt seara și în mai puțin de o oră începe petrecerea. Nu vreau prea mult iluminator, i-am cerut domnișoarei nerăbdătoare. Înțepenisem groaznic în scaun și voiam să mă ridic cu orice preț.

După jumătate de oră am respirat ușurată și am scos două sute de dolari din portofelul pe care mai nou era trecut în proprietatea mea. Bruneta care se ocupase personal de machiajul meu mă privise ciudat și imediat cum văzuse banii, dase un pas înapoi.

— Doamna Elis s-a asigurat și a platit totul, nu cred că mai este nevoie să... îmi vorbise respectuos, privindu-mă serioasă.

— E meritul tău, i-am pus banii cu forța în mână și am urcat la următorul etaj terminată. Cameron nu îmi mai răspundea la mesaje și presentimentul meu cum că aveam să întârziem la petrecere începea să se adeverească.

În livingul deschis de la cel de-al doilea etaj am zărit-o pe doamna Elis, ascultând sfaturile unui fashion stylist cu atenție. Mai multe rochii lungi și foarte frumoase erau expuse pe umerașe, iar Serena și Daisy purtau deja cu mândrie niște rochii superbe.

Daisy era brunetă și slăbănoagă, dar era fermăcătoare. Avea o pereche de ochi parcă de gheață, de un albastru-cenușiu ireal. Ea purta o rochie neagră lungă și vaporoasă, cu mâneci lungi ornamentate cu broderie sclipitoare de aceași culoare și spatele gol.

Serena în schimb, la cei paisprezece ani ai săi, avea forme și semăna foarte mult cu domnul William. Purta o rochie albă și mulată până la genunchi, iar machiajul era unul cam strident pentru gusturile mele.

— În sfârșit a ajuns și Raluca, doamna Elis chicotise entuziasmată, făcându-le pe cele două fete să-și întoarcă capul spre mine. Grozav! Serena plecase numai când îmi observase prezența, iar Daisy își dăduse ochii peste cap și plecase în camera ei.

— Cum vă simțiți? am inițiat un dialog cu mama lui Cameron, lăsând pentru prima oară orgoliul deoparte. Totuși, de ziua ei doamna Elis trebuia să se simtă cea mai iubită.

— Mai bine, îmi zâmbise rezervată, plimbându-se relaxată printre zecile de modele de rochii. Eu ți-am ales un model, dar vreau să cădem asupra unei rochii de acord, bine? mă luase prin surprindere cu vocea ei caldă și cu amabilitatea ei. Poate era doar din cauza stresului.