Familia Ambrose

Capitolul 20

Adormisem incredibil de greu cu un colț de plapumă pe mine, căci Cameron avuse grijă să tragă totul pe el. Gura îmi era uscată și aveam nevoie urgentă de apă. M-aș fi ridicat și aș fi coborât spre bucătărie dacă brunetul nu și-ar fi ținut mâinile încolăcite în jurul meu.

Înt-un final i-am luat mâna de pe mine cu greu, obținând un mârâit din partea lui. A încercat să mă tragă din nou spre el, însă l-am respins și de data asta. De când dormeam noi îmbrățișați? Înafară de încărcările lui forțate de a obține atenția mea, nu prea se chinuia să ne apropiem. Și acum, dintr-o dată, mă ține în brațe.

Mi-am tras cămașa mai jos în așa fel încât să îmi acopere măcar jumătate din coapse și am țopăit pe vârfuri, coborând cu rapiditate treptele. Răcoarea din cameră îmi făcea pielea de găină și pentru un moment am vrut să mă întorc.

În apropiere de bucătărie se simțea un vag miros de fum și asta mă făcea să mă întreb dacă nu cumva Cameron fusese treaz mai devreme. Nu țineam minte să-l fi simțit când a plecat.

Când am intrat în bucătărie inima mi-a stat în loc preț de câteva clipe bune. Nu eram singură în cameră, James fuma dus pe gânduri în dreptul ferestrei.

— M-ai speriat! am exclamat ușurată, ducându-mi mâna la piept. Inima îmi bătea cu putere și știam că aveam nevoie de câteva minute bune.

— Raluca? mă întrebase uimit, întorcându-se spre mine. Acum că lumina difuză de la ledurile integrate în mobila de la bucătărie îi mângâia trăsăturile, nu mai arăta chiar atât de dubios. Mă speriasem de umbra lui întunecată adineauri.

— Am venit să beau niște apă, i-am răspuns obosită în timp ce căutam cu privirea încețoșată un pahar. Imediat ce am zărit unul, l-am spălat și l-am umplut cu apă rece și răcoritoare.

Am băut jumătate sub privirea de foc a lui James, iar restul am pus-o deoparte pentru că simțeam că brunetul are ceva pe suflet și voia să-mi vorbească.

— Ești ok? se apropiase de mine periculos de mult, privindu-mă pătrunzător în ochi. Ai plecat plângând, ce se petrece între voi, Raluca? se încruntase, așteptând explicații din partea mea. Nu știam dacă era bine să mă descarc în prezența lui cu toate că ne-am apropiat destul de mult în ultimul timp.

— Nu se petrece nimic, James! am oftat greoi, privind pe lângă el. Am fost dintotdeauna așa, noi nu putem să cădem de acord asupra niciunui lucru. Nu ne înțelegem pur și simplu, i-am replicat indiferenta, cuprinzând mai bine paharul cu apă între degete.

— Nu are rost să te consumi atât de tare, Raluca. Așa e Cameron, încăpățânat! vorbise pe un ton blând în timp ce mai trăgea din țigară. Vechea pasiune a celor doi prieteni, fumatul.

— Nici nu o fac, James. Oricum între mine și el nu e cine știe ce chestie serioasă, i-am explicat în încercarea de a-mi înăbuși căscatul ce nu-mi dădea pace.

— Hai! La somn cu tine! mă strânse la pieptul lui dezgolit după care mă bătuse prietenește pe umăr. Ce bine era să-l simt aproape pe James, măcar lui puteam să îi spun ce am pe suflet.

Mi-am luat paharul și am urcat scările, având grijă să nu vărs apa pe mine. Începeam să mă simt din ce în ce mai bine și tindeam să cred că tot meritul îi revine lui James. Îmi transmitea numai liniște și calm atunci când începeam să vorbesc cu el și asta de simțea atât de bine.

Ochii mi-au rămas înțepeniți asupra siluetei care stătea în pragul ușii de la dormitorul meu și al lui Cameron. Domnișoara nu era nimeni altcineva decât Jasmine și cel mai probabil întredeschise ușa ca să îl poată privi pe Cam sau ce? Cât de obsedată putea fi ființa asta de el. Am avut dreptate în tot acest timp în legătură cu ea. Îl știa de undeva și nici el și nici ea nu voia să îmi spună.