Familia Ambrose

Capitolul 9

— I le duc eu, nu vă faceți griji! i-am răspuns lui William în timp ce încălțam o pereche de pantofi cu toc înalt şi subțire. Acesta a apărut de după colț cu vreo trei dosare groase în mâini. Era aproape de prânz şi Cameron avea nevoie urgentă de el. Mă plictiseam groaznic şi m-am gândit că o mică vizită nu i-ar strica aşa-zisului meu soț.

— Te duce James? tonul tatălui lui Cameron exprima o uşoară curiozitate. Am dat din cap aprobator, aranjându-mi părul în oglinda uriaşă de pe peretele holului. Nu ştiu ce-i cu băiatul ăsta, dar nu are pic de încredere în tine! continuase cu o notă de amuzament în glas în timp ce mă privea din spate.

Am oftat greoi, simțind că l-am schimbat destul de mult pe Cameron. Din ce îmi povestea tatăl lui, brunetul nu fusese niciodată gelos şi posesiv şi că zilele acestea au fost unul dintre puținele momente în care a reacționat aşa.

— Îl pun eu pe picioare, am glumit drept răspuns după care i-am sărutat obrajii în semn de mulțumire şi am plecat grăbită. Aveam la dispoziție jumătate de oră până când Cameron ieşea în pauza de masă.

Am închis zgomotos uşa în urma mea şi am păşit stângace pe aleea pietruită până când am ajuns în dreptul mașinilor parcate în afara garajelor. James stătea sprijinit de un bolid de culoare neagră, privindu-mă serios preț de câteva zeci de secunde. Ştia că vreau să merg undeva şi prin urmare, îşi scoase telefonul pentru a-l anunța pe Cameron. Ce puteam spune? Îi era foarte loial soțului meu.

— Unde mergem, domnişoară Raluca? vorbise cu respect în timp ce se scotocea prin buzunare pentru a-şi găsi cheile.

— Poți să mă duci la firmă lui Cameron? Trebuie să îi duc dosarele acestea, i-am explicat, deschizând portiera din spate şi aşezându-le cu grijă pe unul dintre scaune. L-am urmat pe James, aşezându-mă pe scaunul din dreptul şoferului.

— O secundă, murmurase mai mult pentru el, pornind motorul maşinii de lux. Nu mă pricepeam să dau detalii tehnice sau legate de marcă, dar pentru gusturile mele era o maşină frumoasă. Să-l anunțăm pe Cameron că venim, adăugase pierdut în gânduri, fapt ce mă puse pe gânduri.

— Nu, nu. Vreau să îi fac o surpriză, am replicat curajoasă, oprindu-l pe James din a-i da mesajul lui Cameron.

— Bine, dacă asta vrei tu...

James nu părea prea hotărât, dar a acceptat într-un sfârşit. I-am promis că dacă are probleme cu brunetul, voi lua eu toată vina asupra mea. Tipul era frumuşel, dar nu îl suportam deloc pentru că din cauza lui nu puteam să merg nicăieri liniştită.

Avea nişte ochi căprui frumoşi şi strălucitori şi un păr brunet cu reflexii albăstrui. Se ținea în formă şi părea că vine dintr-o familie destul de bună dacă luam în considerare numărul de inele prețioase de pe deget şi stilul vestimentar bine pus la punct.

— Sper să nu-l găsesc cu vreo amantă călare pe el, m-am confesat mai mult sub formă de glumă, deşi era evident că mă durea această idee. Îmi doream cu toată puterea să îl văd cum se străduieşte să se concentreze doar la mine.

James a râs la rândul lui, strângând uşor între degete volanul dintr-o piele neagră şi mată. Inele lui late din argint contrastau frumos cu negrul luxos al interiorului maşinii. Clar nu făcea parte din partea defavorizată a societății.

— După ştirile de ieri, ar trebui să se cumințească, vorbise el concentrat la a depăşi câteva maşini după care îşi întoarse capul de câteva ori înspre mine. Încerca să vadă dacă mă simt rău după ce îmi amintise de evenimentele neplăcute de ieri?

— Sper, altfel nu mai stau nici măcar o secundă în casa aia! am recunoscut, privind înspre James. Nu reacționase în niciun fel, semn că nu îl prea interesa. Ce proastă eram! Oare de ce ajunsesem să mă confesez unui străin? Poate pentru că nu aveam cu cine altcineva să împărtăşesc ce mi se întâmplă.